Mirosul de peste crud imi inunda narile. E sase dimineata in Muscat, ora la care pescarii inca isi mai aranjeaza tarabele improvizate din portul Muttrah. Pe marginea unui camion, patru toni sunt aliniati de la cel mai mic la cel mai mare. Mai incolo, alti cinci sunt expusi pe asfalt. Harsaitul unui roabe ma pune in alerta. Dupa un drum lung si o noapte nedormita n-as vrea sa sfarsesc in mijocul unei gramezi puturoase de peste.
Asa a inceput incursiunea mea de cinci zile in Oman. De pietele de peste nu mi-e neaparat dor. Sunt un spectacol fascinant, un furnicar cu o duhoare care nu mi-e draga. Insa am avut parte si de alte experiente care la nici o saptamana de la intoarcerea acasa ma fac sa oftez dupa tarisoara din Golf.
Silueta palmierilor la rasarit
Abia puteam sa-mi tin ochii deschisi. Eram treaza de mai bine de 24 de ore, dintre care ultimele noua petrecute prin avioanele Qatarului si aeroporturi. Noroc cu scurta oprire in Doha, la Qatar Airways Premium Terminal, care m-a mai pus putin pe picioare. La patru dimineata, cand am ajuns la Grand Hyatt Muscat, era mult prea devreme chiar si pentru early check in. Asa ca ne-am refugiat pe plaja, unde soarele picta deja cerul in nuante de rosu si portocaliu.
Plaja incepuse sa prinda viata. Sunetul ritmic al valurilor era acompaniat de lipaitul oamenilor care faceau jogging inainte de a merge la lucru. Iar pe margine, trei palmieri singuratici se oglindeau melancolici in piscina.
Mesele servite pe podea
Am mers in Oman fara sa ma documenez ca la carte despre desinatia mea. Traiam cu impresia ca bucataria omaneza are puternice influente arabe. Ma imaginam mancand hummus, babagannouj, labne sau mutabal si mi-era o pofta de numa, numa.
Realitatea a fost alta. Mancarea omaneza aduce mult mai mult cu cea indiana, iar curry-ul e la loc de cinste in preparate. N-a fost rea, doar diferita fata de asteptari. Totusi, usoara dezamagire a fost rapid inlocuita de entuziasm atunci cand ne-am asezat pe jos si am mancat de pe podeaua acoperita cu un plastic de unica folosinta. Un plus de autenticitate nu strica niciodata.
Limonada cu menta
Stiu, suna banal. O gasesti in orice bodega romaneasca. Insa lemon mint-ul lor e Dumnezeiesc, cu D foarte, foarte mare! O idee mai dulce, o idee mai densa si mult mai aromata. A fost remediul perfect pentru zilele toride de-acolo.
Plimbarile prin Souk
Souk-ul este bazarul omanez, un loc plin de culoare si de barbati care te ademenesc cu tot felul de produse locale si nu prea. Esarfe pastelate, parfumuri dulci, imbracaminte colorata, cu zorzoane, rochii negre, lungi pana in pamant – pe acestea le-as incadra la locale. Insa am vazut si multe produse made in China, clar. Depinde prin ce zona a bazarului ajungeam. Vestea buna e ca pe langa turci, egipteni sau tunisieni, barbatii din Oman sunt niste domni. Nu ne-au hartuit, n-au fost exagerat de insistenti, nu ne-au tras in magazinele lor. S-au multumit doar sa faca doi – trei pasi alaturi de noi, incercand sa ne atraga atentia. Daca vedeau cel mai mic semn de interes, prindeau curaj. Daca nu, te lasau in pace.
Difuzoarele moscheilor rasunand la ceas de seara
Cei din Oman iau rugaciunile zilnice foarte in serios. La un moment dat l-am vazut pe Ahmed, ghidul nostru, schimbat la fata, nerabdator. Eram in masina, pe drum spre casa. Ne lungisem cu excursia ceva mai mult decat ar fi trebuit. L-am intrebat daca a patit ceva sau daca e ingrijorat ca cei de la firma il vor mustra. El ne-a zambit. Nu, nu era ingrijorat. Pur si simplu mai erau cateva minute pana la ora de rugaciune. A fost foarte bucuros cand i-am zis ca putem opri unde vrea el ca sa-si faca rugaciunea. Apropos de credinta lor neclintita, Omanul mi-a oferit, chiar inainte de a pleca, un moment-uau-de-n-o-sa-l-uit-prea-curand. Stateam pe balcon, incercand sa memorez imaginea Muscatului noaptea. Din departare se auzeau, foarte clar, rugaciunile de la doua moschei diferite. Erau foarte putin decalate, ca si cum una ar fi inganat-o pe cealalta si impreuna completau perfect imaginea pe care vroiam sa o iau cu mine din Oman.
Delfinii la picioarele mele
Cand am auzit ca o sa mergem sa vedem delfinii in mediul lor natural, am fost putin neincrezatoare. O sa am nevoie de binoclu ca sa-i zaresc? Care-i rata de succes a plimbarilor astora cu barca?
Prima data i-am zarit in departare, langa o multime de alte barci. Dupa care au disparut. Cel care era la carma barcii ne-a explicat ca se sperie de zgomotul motoarelor si se indeparteaza. A facut cateva manevre, am mai mers cateva minute vazand in departare triunghiulete de delfini, dupa care a oprit motorul si am asteptat.
La scurt timp, grupuri grupuri de delfini sareau pe langa barca. Cate trei, cate patru, isi lua elan si de-odata vedeam cum botul li se desprinde de luciul apei, descriind un semicerc timid in aer. Musai de incercat, daca ajungeti prin Muscat!
Dune bashing
O alta experienta incredibila a fost plimbarea pe dune cu un 4×4. Dupa o scurta oprire la vulcanizare, pentru dezumflarea partiala a rotilor, ne-am avantat prin nisip. O data il vad pe Ahmed ca trage de volan, masina da sa se rastoarne si un val de nisip acopera geamurile din lateral si aproape tot parbrizul. Am impresia ca masina sfideaza legile fizicii, iar adrenalina e la cote inalte. Nu ne rasturnam. Ahmed merge mai departe acompaniat de chiotele noastre mai entuziaste sau mai disperate, dupa caz.
Pufaitul din Sisha
Sisha (sau narghileaua, cum mai e cunoscuta pe la noi) ma duce cu gandul la pernute colorate, briz briz-uri si muzica arabeasca pe fundal. Cand am incercat-o in Muscat, in loc de pernute colorate aveam scaune albe de plastic, iar muzica era inlocuita de zgomotul valurilor care se spargeau aproape de mal.
Stateam pe o terasa fara pretentii, pe malul marii, plina cu localnici. Un baiat se plimba printre mese, cu o galeata cu carbuni si inlocuia bucatile incandescente acolo unde era cazul.Am redescoperit placerea de a pufai aburii aromati si mi-am pastrat convingerea ca aroma de mere e cea mai sigura alegere pentru narghilea.
Furtuna de nisip din desert
Cu esarfa cumparata din Souk pe post de turban strans bine in jurul capului am inaintat pe duna. Chiar si cea mai usoara adiere se transforma intr-o mica biciuire cu nisip. Dupa nici cinci minute s-a dezlantuit vantul. Vedeam o perdea groasa, galbuie oriunde ma uitam. Apoi nu mai vedeam nimic. Aveam nisip in ochi, in urechi, pe dinti, parca-mi intrase si-n maruntaie. M-am ambitionat sa raman afara, sa surprind apusul din desert. Visam la el de ceva vreme, nu puteam renunta asa usor! Am descoperit ca daca stau cocotata pe varful unei dune, capul imi ajunge deasupra nisipului turbat. Din pacate am aflat asta un pic prea tarziu pentru camera foto, care si-a dat obstescul sfarsit inainte de a imortaliza apusul. M-am consolat cu ideea ca oricum n-a fost foarte spectaculos. Din cauza furtunii, cerul nu s-a vazut clar si mai mult am intuit nuantele rosiatice. Dar a meritat!
Siluetele albe de pe strazile din Muscat
In Oman, weekendul tine de vineri pana sambata, in loc de sambata – duminica. Intr-o vineri dupa masa, in taxiul care urma sa ne lase in zona Muttrah, ne intrebam cum isi petrec cei de aici weekendul, cum se distreaza. Pe faleza ne-am gasit raspunsul: sprijinind balustrada care-i desparte de mare, stand la soare si discutand in grupuri, grupuri. La o usoara adiere vedeai dishdashele albe (un fel roba cu maneci lungi), in care erau mai toti imbracati, fluturand discret. Chiar si in zilele lucratoare era placut sa-i urmaresti misunand prin oras, in portul lor traditional. Ce m-a uimit, totusi, a fost imaginea unui barbat imbracat in dishdasha cu o tableta in mana, fotografiind, zelos, panorama din fata lui. Parea un portret fidel al Omanului din ziua de azi – o tara care incearca sa gaseasca un echilibru intre traditional si modern.
