Cum aproape intotdeauna proverbul din care deriva titlul de mai sus se adeverește, am fost destul de sceptic cind m-am apucat sa citesc primele pagini ale Trilogiei Inheritance. Știam de nominalizarile la Nebula 2012 și Hugo 2012 (plus un premiu Locus), fapt remarcabil cind vine vorba de un roman de debut.
Insa, dupa ce am parcurs citeva capitole din The Hundred Thousand Kingdoms, scrierea mi s-a parut ușor derutanta, unele fraze erau prea siropoase, iar textul transmitea uneori prea multe trairi pentru gustul meu. Mai mult, povestea nu e originala: avind parinții decedați din cauze misterioase, personajul principal, Yeine Darr, este chemata de bunicul ei pentru a fi desemnata potențialul moștenitor al tronului; astfel, Yeine intra intr-o lume noua cu zei, plina de provocari, intrigi și taine, o lume in care are de luptat pentru a supraviețui și a afla cum au murit parinții sai.
Interacțiunile dintre zei și oameni sint in general dificil de prezentat din punct de vedere al veridicitații, insa N.K. Jemisinl “zeu se folosește de conceptudecazut” peste care așeaza un strat de sentimente umane atit de credibile, incit stirnește empatie (și nu numai) din partea lui Yeine. Cum narațiunea este la persoana intii, acest sentiment ii este iscat și cititorului.
Urmarea este evidenta: apar atașamente fața de doua-trei personaje secundare, iar desfașurarea acțiunii devine chiar palpitanta. Finalul este naucitor pentru ca da sens multor evenimente al caror ințeles era inițial obscur sau confuz. In plus, are meritul de a ridica urmatoarea intrebare: oare cum va fi a doua parte a trilogiei?
The Broken Kingdoms vine cu o serie de surprize. In primul rind, naratorul nu mai este Yeine, ci Oree Shoth, o tinara oarba din naștere, dar care are darul de a “vedea” magia, har moștenit de la tatal sau. Cum schimbarea perspectivei reimprospateaza povestea, caci trairile personajului sint altele, o parte din evenimentele trecute dobindește semnificații noi in ochii cititorului.
In al doilea rind, talentul scriitoarei iese la iveala – cuvintele sint mai bine alese, acțiunea iși pastreaza ritmul, iar protagoniștii sint tot mai complecși in motivații și atitudini. Nu imi aduc aminte de un alt personaj despre care am citit in ultimii ani care sa ma fi emoționat atit de mult ca Shiny. Am savurat scenele care descriau framintarile interioare pe care acesta le avea cind oscila intre spaima și placerea de a fi om și speranța de a redeveni zeu.
In al treilea rind, cartea vine cu citeva teme mai puțin intilnite in literatura fantasy: incercarea de a-i ierta pe cei care te-au pedepsit, dorința de a iubi ființe considerate inițial inferioare, precum și neputința de adaptare la condiția de “zeu decazut”. Bonus: finalul este și mai bun decit cel din The Hundred Thousand Kingdoms.
The Kingdom of Gods duce noțiunea de “zeu decazut” la un nou nivel. Daca in The Broken Kingdoms Shiny a fost pus in fața faptului implinit, urmind sa vedem cum suporta consecințele, aici, din perspectiva altui personaj, sintem martorii unei așa-zise involuții care are loc gradual. E un prilej excelent ca Jemisin sa ne arate ca nu numai oamenii sint fascinați de zei, dar și ca reciproca este valabila.
Pe un alt palier se desfașoara și povestea care implica majoritatea personajelor importante din primele doua parți. Nu aflam multe lucruri noi despre acestea, in schimb situațiile sint mai dramatice deoarece conflictul principal capata proporții epice, din punct de vedere spațial și al scopurilor urmarite. Ultimele pagini sint satisfacatoare, dar se mai putea finisa partea tehnica, pentru ca unele explicații sint grabite.
The Inheritance Trilogy este una dintre cele mai bune serii pe care le-am citit in ultimii ani. Drept urmare, duologia The Dreamblood ocupa o poziție fruntașa in lista carților pe care le voi citi in viitorul apropiat.
