Toti ascultam muzica si indragim anumite genuri muzicale sau anumiti artisti, uneori inca din copilarie. Initial ii apreciem pentru stilul muzical sau pentru voce, apoi incep sa ne placa si ca stil vestimentar, apoi ii admiram atitidinea si ajungem ca pe baza unei preferinte muzicale sa ne transformam preferatii in modele comportamentale. Acest fenom se resimte mai ales in randul adolescentilor. Adolescentii se regasesc in muzica pe care o asculta si imita comportamentul afisat de idolii lor. Ei ajung sa creada cu inflacarare in persoanele luate drept model si tot ce fac acestia li se pare cool. 

Nu este o enigma faptul ca idolii influenteaza alegerile fanilor in viata de zi cu zi, iar acest lucru este exploatat de o intreaga industrie care se creeaza in jurul unui artist muzical. Astfel, nu e de mirare sa multi dintre ei sunt „opera” oamenilor de PR sau a caselor de discuri care ii promoveaza, care ii transforma in adevarate „personaje’, cu trasaturi si comportamnete atent studiate, special pentru a atrage cat mai multi fani, in special din randurile adolescentilor. Nu de alta, dar acesti fani vor deveni clienti inflacarati si fideli ai tuturor produselor, mai mult sau mai putin utile, pe care le afiseaza idolii lor. Acest adevar este demn de luat in seama, pentru ca multi adolescenti, in cautare de modele dupa care sa isi defineasca propria personalitate, cad deseori in capcana de A COPIA O IMAGINE, in locul unei PERSONALITATI, si mai ales o imagine creata artificial de o industrie care o exploateaza  financiar.

Ce este idolatria?

Idolatria reprezinta dragostea sau admiratia exagerata fata de o persoana sau de un obiect si este un fenomen des intalnit in perioada adolescentei.

Idolul reprezinta pentru adolescenti o persoana perfecta cu care si-ar dori sa se identifice. De aceea, ei incearca sa adopte stilul vestimentar,  gesturile sau tunsoarea cantaretului preferat. 

Cum se manifesta idolatria in adolescenta?

Adolescentii care simt mai mult decat o simpla simpatie pentru un interpret ii asculta muzica ore in sir fara sa se plictiseasca, cunosc pe de rost versurile cantecelor, iar camerele lor sunt pline de postere cu imaginea acestuia. Fanul adolescent se intereseaza cu ardoare despre viata artistului, colectioneaza toate articolele ce au legatura cu el, strange autografele pe care le are si formeaza agende colorate si pline de marturii ale pasiunii. 

Pasiune care se poate imparti in doua tipuri: pasiunea pentru stilul de muzica si calitatile vocale ale interpretului si pasiunea pentru calitatile fizice ale artistului. Cu timpul, fanul adolescent se va orienta spre un grup de tineri care ii impartasesc aceeasi pasiune, astfel iau nastere fan cluburile.

Pasiunea pentru un idol muzical este expresia nevoii de identificare a adolescentului, care este o etapa fireasca si necesara in dezvoltarea acestuia, dar, ca orice altceva, nu este buna daca este dusa la extrem. Pentru unii adolescenti, idolatria devine un stil de viata, tot ce conteaza si isi doresc acestia este sa-si sustina artistul, sa afle cat mai multe despre viata lui, sa participe la toate concertele lui, daca se poate, si sa pastreze legatura cu el. Asta inseamna foarte mult timp dedicat, neglijarea altor activitati, foarte utile in perioada adolescentei, dar, mai ales, pericolul de a prelua de la idolul lor si trasaturi negative sau de a intelege gresit modelul pe care si l-au ales.

Fiecare generatie de adolescentii are idolii ei. Abia s-au stins ecourile celor de la RBD si Tokio Hotel, care au marcat o generatie de adolescenti, ca au aparut alte figuri care mentin viu interesul tinerilor:  Miley Cyrus, Lady Gaga, Justin Bieber, Selena Gomez, Demi Lovato sau Vanessa Hudgens sunt numele care sunt rostite cu admiratie astazi.

De la RBD au fost preluate stilul vestimentar college style, dar si o atitudine pozitiva si o reevaluare a relatiilor de prietenie in liceu. Tokio Hotel a atras numerosi fani, dar a fost si criticata pentru imaginea abordata de fratii Kaulitz: machiaj intens, unghii date cu oja, vestimentatie si frizura ciudate. Parintii isi amintesc cu groaza de perioada emo, in care toti adolescentii isi strigau sentimentul singuratatii si al disperarii, influentati de versurile si atitudinea cantaretilor pe care ii copiau.

Sunt lucruri bune pe care le putem adopta din comportamentul artistilor pe care ii adoram, dar sunt si atitudini negative pe care le-am putea prelua in viata noastra, sub influenta acestora. Important este sa nu urmam orbeste niciun model, ci sa incercam sa il privim obiectiv si sa ne definim foarte clar ce anume ne place si consideram demn de urmat, dar si ce nu ni se potriveste sau ne-ar dauna, din ceea ce promoveaza idolul nostru.

De exemplu, este de admirat un cantaret care isi iubeste si isi respecta fanii sau care se implica in actiuni de caritate sau care a castigat numeroase premii, prin munca sa si prin efort continuu. Putem invata de la el sa ii apreciem pe cei care tin la noi, sa fim deschisi si saritori fata de cei care au nevoie de noi si sa ne straduim sa fim din ce in ce mai buni in ceea ce facem.

Lady Gaga este o referinta pentru originalitate si, luand-o drept model,  multi isi imagineaza ca fiind excentrici ajung rapid in top. Insa acestia pierd din vedere ca Lady Gaga are in spate cativa ani buni de muzica, nu doar ca interpreta, ci si ca producatoare si compozitoare, si ca este un real talent. Sunt, asadar, lucruri mult mai importante de apreciat la ea decat faptul ca socheaza prin alegerile ei vestimentare.

Este firesc sa ii admiram pentru succesul lor,  dar trebuie sa fim atenti si la modul in care au obtinut acest succes. Normal ca si noi visam sa avem succes sau sa devenim staruri, macar la noi in scoala, daca nu in toata tara, insa trebuie sa cantarim cu atentie ce suntem dispusi sa facem pentru a ajunge la nivelul la care aspiram. O atitudine foarte sexi, care bate in vulgar, poate parea o cale usoara spre celebritate, si multe tinere se avanta pe acest drum fara sa gandeasca, dorindu-si doar sa ajunga precum Vanessa Hudgens, dupa ce a aparut pe internet in cateva fotografii semi-erotice. De femei dezbracate este plin internerul, dar cate dintre ele sunt si staruri pop-rock? Deci e limpede ca nu a fost de ajuns sa renunte la haine. Dincolo de aceste miscari de imagine, calculate pentru a le creste vizibilitatea la un moment dat, sta si talentul, dar si munca asidua pentru a-si cultiva vocea sau calitatile actoricesti. Iar domnisoarele care apar azi in ziare si maine dispar, de cele mai multe ori au o viata pentru care nu au de ce sa fie invidiate.

Idolii de azi devin si idolii de maine?

Adolescentii cresc, isi schimba prioritatile si pasiunile, asa ca de cele mai multe ori idolii vin si se duc. Daca astazi un solist a fost iubit, maine poate sa-si intrerupa activitatea muzicala si atunci fanii il vor uita cu timpul. Sau pur si simplu adolescentii cresc si nu se mai regasesc in portretul pe care si l-au construit inainte. Dar, chiar daca importanta idolului de alta data scade, tanarul pastreaza totusi, in caracterul sau, insusiri pe care si le-a format in perioada cand era fan.

In concluzie, este perfect normal ca un adolescent sa aiba un model in starurile din showbiz, atata timp cat identifica si isi insuseste doar partile lui bune, fara a face din acea persoana un model total. 

Doua ore petrecute azi la Muzeul National de Istorie, cu ocazia lansarii volumului Generalul Nicolae Radescu. Profilul unui om de stat in imagini si documente, autori: Oana Ionel Demetriade si Alexandru Serbanescu.

Voluminoasa lucrare este o monografie in imagini a vietii si activitatii generalului Nicolae Radescu. Au fost folosite surse documentare si fotografii din arhive publice si private, din tara si din strainatate, majoritatea inedite, alaturi de marturii despre Unchiul Nicu ale nepotului de sora al generalului, Prof. univ. dr. Alexandru Serbanescu.

Decorat pentru fapte de eroism in Primul Razboi Mondial, adjutant al Regelui Ferdinand, indeplinind serviciul pe langa Regina Maria (din 1920), atașat militar al Romaniei la Londra, general de brigada, pentru ca in cele din urma sa demisioneze din armata in 1933 (avea 58 de ani). Adversar al regelui Carol al II-lea din cauza legaturii acestuia cu Elena Lupescu, apoi contestatar al deciziei lui Antonescu de a continua razboiul peste Nistru. In urma unei scrisori de protest la adresa lui Manfred von Killinger (reprezentantului Germaniei la București), e inchis in Lagarul de la Targu-Jiu.

La 6 dec. 1944, Regele Mihai l-a numit pe generalul Nicolae Radescu in funcția de prim-ministru al Romaniei. In ziua de 24 februarie 1945, in Bucuresti si in mai multe locuri din tara, s-au desfasurat manifestatii impotriva guvernului, conduse de ministrii comunisti. In aceeasi seara, gen. Radescu s-a adresat tarii, printr-un discurs transmis de postul national de radio, aratand adevarata situatie: incercarea de destabilizare a tarii.

La 28 februarie 1945, din cauza presiunilor trimisului Moscovei, Andrei I. Vașinski, generalul Nicolae Radescu iși prezinta demisia Regelui. Ii este fixat domiciliu obligatoriu in casa nepotului sau, Nicolae Șerbanescu, din Str. Clopotarii Vechi nr. 4 (existenta si astazi).

Pe 15 iunie reuseste sa fuga din tara, cu un avion, pilotat de Nicolae Spuza. Aterizeaza cu bine in Nicosia fiind “retinut” de englezi timp de 9 luni, impiedicandu-l astfel sa participe la Connferinta de Pace de la Paris, unde dorea sa sustina cauza Romaniei in fata ocupantului sovietic.

In cele din urma scapa si din Cipru si dupa alte aventuri ajunge la New York reușind sa infiinteze Comitetul Național Roman, cu sustinere finaciara de la Malaxa. Moare aici pe 16 mai 1953, ramasitele fiindu-i aduse in tara in 2000, fiind reinhumat cu onoruri militare, in prezenta presedintelui Constantinescu si a prim-ministrului Mugur Isarescu, alaturi de alti politicieni, membri ai familiei (intre care actorul Vlad Radescu, nepotul sau).

Iata cate motive pentru a fi interesati de aceasta personalitate a Romaniei, un destin fabulos, un caracter darz, o minte stralucita, patriot desavarsit.

Pretul cartii este de 70 lei.

PS. Nu suntem rude

Din nou se anunta un final de saptamana cu evenimente peste munti, de data asta prin zona Sibiului. Ma refer la Transilvania Gastronomica – Food Culture Festival (1-4 septembrie). Festivalul susține și incurajeaza creșterea comunitații celor care apreciaza și promoveaza cultura gastronomica autentica din sudul Transilvaniei.

Saptamana trecuta am avut sansa unui tur (culinar) prin Marginimea Sibiului + Sibiu, ca un fel de prezentare a Festivalului, nu din comunicate si conferinte, ci cu … bucatele pe masa! ????

Primul popas al traseului a fost in Rasinarii lu’ Goga si Cioran, la pensiunea Badiu. Pe langa produse locale, dupa traditii si retete mixte (romani si sasi), am putut sta la povesti si cu domnul Badiu, un fin cunoscator al acestor delicateturi culinare (inclusiv cele lichide, vinuri curate si palinca sanatoasa), profesor, specialist in domeniu, care ne-a informat temeinic in legatura cu ceea ce inseamna o branza curata (filmat, voi posta pe youtube).

Cu greu ne-am desprins de acest loc, dar pensiunea e bine fixata in agenda pentru un drum prin zona.

Seara de vineri s-a incheiat la Sibiu, eu cu o parte din invitati fiind cazat la Vila Wedner, restul la Hotel Republique

Cum in ziua de sambata, plecarea pe traseul propus de organizatori (Asociatia My Transilvania), era in jur de 10.00, am profitat de orar pentru o plimbare de dimineata prin Sibiul insorit. Un oras splendid, parca tot mai frumos, plin de turisti straini (in valuri inca de dimineata). Dar voi reveni cu povesti din Sibiu..

Primul drum al zilei de sambata (20 august) a fost in Piata volanta – Transilvania, acolo unde numai sambata vin producatorii locali din Marginime cu tot felul de produse apetisante. Ghidul nostru prin piata, sufletul Asociatiei My Transilvania, Cristian Cismaru. De vineri pana duminica, Cristi ne-a purtat nu doar din sat in sat si ne-a asezat la masa, el a insufletit litera si cuvantul, a oferit explicatii pana departe in timp, gastronomice, istorice, geografice, lingvistice. Cristi merge din sat in sat si cauta mici producatori locali, pastratori de retete vechi, face legaturi si inlesneste cooperari.

Daca teritoriul și natura iți ofera un anumit tip de produse, iar foarte mult din teritoriu este o zona colinara și de munte, cu pașuni și fanețe, in momentul acela tu trebuie sa crești animale, nu poți sa faci agricultura cu floarea-soarelui. Ce iți da natura aia ar trebui sa folosești pentru ca sunt resursele tale locale. Daca le folosești, atunci profita și comunitatea in care traiești. Nu ai doar o marja ca ești importator al unui produs din China. Turiștii din afara Romaniei cauta tot ce inseamna element local. Ei vin sa miroasa mancarea, s-o guste, sa vada ingredientele. La romani inca este un proces in tranziție. Mai dureaza pana iși doresc sa manance ce-i din partea locului, ei cauta ce se vinde in Piața Mica – pe care trebuie cumva sa le ai și pentru foamea turistului, dar noi ca regiune nu profitam pe deplin. ( dintr-un interviu recent)

Fiecare a cumparat cate ceva din piata (slanina, sirop, prajituri, branza etc.), dupa care an pornit spre Ilimbav, la ferma bio Eugen & Daniela. Doi oameni care cresc animale, cultiva legume și produc alimente sanatoase in propria ograda pe principiul biodinamicii, adica respecta ciclurile naturale ale vieții și ale naturii pentru a obține ceea ce au.

Nu m-am intins prea mult la degustari, am facut o plimbare prin sat, dar si un drum pe dealurile din jur, tot cu ghidul Cristian.

In jur de 15.00 eu eram in Sibiu, pentru o discutie de taina cu Om tare trag, la Facultatea de Teologie, apoi m-am mai plimbat prin orasul scaldat de soarele de august, pana la urmatorul punct din program: la Cisnadoara.

Asa e, meniu serios, dar asta dupa un drum pana la biserica-cetate, ridicata de calugarii veniti din Burgundia. Care nu au venit doar cu carti de cult si odoare, ci si cu butuci de vie. Rezultatul: Pinot Gris (pe limba saseasca altfel ii zice, dar am uitat).

S-a remarcat in primul rand ciorba de hrean, pentru care unii au facu o pasiune de doua portii. Nu dam nume ????Seara s-a incheiat pe acordurile unui lichior de nuci verzi, unii spunand ca de fapt avem de-a face cu un fel de…digestiv. Asa ca au mai turnat in paharele, dupa masa copioasa… ????

Cu totii stiam ca ziua de duminica inseamna si plecarea spre Bucuresti. Dar pentru a ne face despartirea mai usoara, gazdele noastre ne-au purtat putin prin Muzeul ASTRA. Poza de grup in fata portilor unei case traditionale din Marginimea Sibiului, din vremea in care cei bogati isi vopseau locuintele in albastru. Desigur, sufletul meu a vibrat la portile gospodariilor gorjenesti, nu putine la Muzeul ASTRA.

Greu de transpus in cuvinte experientele culinare. Trebuie sa te asezi la masa (potrivita), sa nu umbli cu gandul aiurea. Si sa ai langa tine persoana sau persoane potrivite. In rest, programul Transilvania Gastronomica il gasiti aici. Mici producatori trebuie sprijiniti, frecventati, promovati. Eu stiu ce as manca si de unde mi-as procura alimentele daca as locui in zona Sibiului. Si daca nu as putea sa fac ce face Cristi, as folosi talantii mei.

Cu cativa ani in urma am facut cunostinta pentru prima oara cu ceea ce mai inseamna azi “civilizatie rurala saseasca”, un traseu prin Viscri-Crit-Roades (sau Cloasterf?!)-Saschiz, eu avand norocul-privilegiul sa stau pentru cateva zile chiar in casa printului Charles din Viscri, dormind in patul princiar ????

Iata ca pregatirile pentru Saptamana Haferland m-au readus in aceasta zona cu un magnetism aparte, daca ai organul necesar pentru asa ceva, respectiv Criț-Viscri-Meșendorf-Saschiz-Rupea. Haferland adica Tara ovazului, – un eveniment care debuteaza cu o noua editie maine, sub sloganul Sasii te asteapta in familie (10-15 august), fiind asteptati peste o mie de vizitatori (anul trecut au fost 700), sasi plecati (de nevoie) in Germania, dar si iubitori ai acestor locuri sau civilizatii care trebuie pastrata, restaurata (acolo unde e cazul) si promovata.

Daca la primul traseu prin tinuturile sasilor am fost printr-un proiect Orange-Fundatia ADEPT, de data asta am ajuns prin aceste locuri gratie Fundatiei Michael Schmidt, cunoscutul om de afaceri fiind originar chiar din Criț.

Ca atare, cartierul general a fost in Crit (Kreuz), la casa Kraus, o fosta casa parohiala (suntem gard in gard cu biserica fortificata) transformata intr-o eleganta pensiune cu multe margarete (sau cum s-or numi in germana sau dialectul sasesc). Eleganța pensiunii vine atat de la arhitectura exterioara, cat si de la echilibrul amenajarilor, unde traditionalul sasesc se imbina cu modernitatea si utilitatea timpului nostru.

Noi am ajuns duminica pe la pranz la Casa Kraus, asa ca am intrat in atmosfera locului ca printr-un tratat despre senzatii. Am patruns in regiunea transilvana a dealurilor si campurilor de o armonie care te duce cu gandul la o celebra expresie de-a lui Lucian Blaga, ne-am racorit pentru cateva minute la pensiune pentru ca imediat sa pornim spre o livada din apropiere unde ni se insirau pe stergare merinde. Nu puteau lipsi slana traditional preparata, inclusiv in formula locala “untura pe paine”, alaturi de ceapa si cas, socata sau specificul desert, lichiu (din ingrediente branza, gris, smantana, oua…).Nu ne-am putut intinde prea mult cu pranzul pentru ca programul era riguros controlat de organizatori, asa ca ne-am mutat la racoarea bisericii fortificate, intr-o dependinta amenajata acum pentru petreceri in aer liber. In cazul de fata, dansuri si jocuri sasesti, in interpretarea unui ansamblu din Codlea. Am si filmat, asa ca o sa postez pe YouTube pentru un material separat. Cine a avut dexteritatea ritm-joc de picioare-ureche muzicala, s-a incins la joc, ceilalti au pozat sau postat pe Facebook ????

De la Crit am pornit spre Viscri, la un tur prin cetațuia bisericii fortificate, construita in secolul XIII pe baza unei vechi bazilici romane datata din secolul al XII-lea (dupa anumite surse), ctitorie a secuilor care urma sa fie astfel mutati din zona. Avem de-a face cu una dintre cele mai cunoscute biserici fortificate din ceea ce inseamna civilizatia saseasca, din fericire resturata, cu ghid, cu povesti locale si…pentru colectionari, precum subsemnatul, carti postale! De altfel, din 1999 biserica face parte din patrimoniul mondial UNESCO, asa ca devine un punct obligatoriu de vizitat, nelipsind turistii straini (cel putin trei limbi straine se vorbeau in timpul vizitei noastre). O ascensiune in turnul de paza/veghe este obligatorie pentru temerari.De la acea inaltime incercam sa scrutez si prin sertarul cu amintiri de la vizita anterioara la biserica fortificata, multimea aproape nula de elemente mi-a confirmat atat faptul ca foarte bune sunt fotografiile personale (de arhiva), dar si revenirea in locuri pe care le-ai mai vazut (si placut) in alte vremuri.

De la Viscri am revenit (cu microbuzul) la Crit, pregatindu-ne pentru aventura zilei. As spune eu. Si anume: deplasarea pe biciclete pana la Mesendorf, un sat aflat la vreo 8km distanta de Criț. Eu nu mai urcasem oe bicla de…4 ani (tin minte o tura prin Piatra Craiului), asa ca eram copilaros de nerabdator de traseu! Ceva mai multa atentie pe drumul de pietris din sat, apoi drum de voie pe asfalt (mai este si un traseu pe teren accidentat, prin paduri, pentru profesionisti). Dar ca sa te bucuri de plimbare pe bicicleta prin acele locuri sfatul meu e sa mergi pe drumul de masina, am avut tot timpul senzatia ca respir ceaiuri de plante, atat de puternice erau emanatiile de pe campurile pe care le traversam! Desigur, prea scurt traseul, asa ca mai faceam bucle, reveneam, ne opream pentru fotografii si alte nazbatii. Si totul pe fundalul unui apus magnific.

La Meșendorf, fleașca dupa bicicleala, am aflat de la nea Relu povestea bisericii fortificate, care dateaza din sec. XIV – XVI. Si aici regasim ansamblul tipic de organizare, de la camarile pentru slanina, la atribuțiile sociale sau legate de securitate. Fiecare detaliu povestit de un ghid reinvie cate putin intregul edificiu, iar daca te poti bizui si pe imaginatie sau povesti similare, totul poate capata proportiile unui joc bazat pe realitate augmentata sau chiar platou de filmare cu zeci de actori sau figuranti. Timpul iti joaca feste si semnalul ca trebuie sa parasesti si acest loc poate avea neplacuta alarma a unui ceas desteptator.

Revenim pe biciclete in Criț, se lasa deja intunericul, dar si racoarea dupa care tanjeam!

Avem timp si de un duș la pensiune, afara cina e insotita de un foc de tabara. Unde fondul sonor a fost asigurat de interpretarile Georgiei Gulea, al sau nai fiind acompaniat de muzici bavareze/sasești. Am filmat-o pe Georgia, va fi si ea in curand pe youtube ????

A doua zi facem cunostinta cu dna Sofia Folberth, care la venerabila varsta de 94 de ani este de o vitalitate fizica si intelectuala care ne starneste admiratia. Si dumneaei tot o localnica, plecata in Germania in 1990, dar care acum este o prezenta activa in ceea ce pentru sasi reprezinta…Heimat. Un cuvant care nu poate fi cuprins nici de locuri natale, nici de patrie, pentru ca aveam de-a face cu un compozit de geografie, istorie colectiva si personala, simtaminte, afectiune etc.

Povestile doamnei Sofia au fost precedate de un concert de orga, sustinut de Bruno Roth din Sighisoara, ceea ce pe mine m-a convins inca o data ca Bach si organistii germani sunt buncii hard-rock ????

De la doamna Folberth aflam, intre altele, ca existau la un moment dat 178 de cetati sasesti in Ardeal, acum fiind bine intretinute doar 18. Am rasfoit pentru prima oara o condica saseasca (obligatii, penalitati, instiintari etc.), am aflat despre celebrele vecinatati sasesti (cum se ajutau membrii comunitatii/strazilor) in toate momentele vietii. La un moment dat nici nu stiam daca e bine a mai smulge informatii despre istoria sasilor, profitand de prezenta doamnei Sofia, sau sa o lasam sa se odihneasca dupa o prezentare sustinuta in intregime in picioare, care depasise deja o ora! Am filmat-o si pe dumneaei, asa ca o sa revin cu un material video.

Cu greu ne-am desprins de Crit si casa Kraus, drumul Haferland avea sa ne poarte spre Saschiz si, ultima oprire de pe traseu, cetatea Rupea.

Desigur, inainte de vizita ghidata in biserica fortificata a localitatii care candva rivaliza cu cetatea Sighisoarei, un pranz cumsecade. Nu inainte insa de o intalnire neprevazuta cu Alina Zara-Prunean (Mandra Chic pentru cei mai multi), intr-un (alt) tur prin zona cu copiii din Mandra. Greu sa o prinzi pe Alina, intre atatea activitati in care e angrenata, asa ca bucuria mi-a fost pe masura suprizei.

Am mai fost eu la Saschiz, dar abia acum intru in mareața biserica, unde lucrul cel mai interesant (si unic pana acum) este podul secret, amenajat de fapt cu un loc de rezistenta armata in caz de atac. Constructia este absolut fabuloasa, starnind si acum admiratia arhitectilor.

Nu plecam din Saschiz inainte de a vizita atelierul de olarit, dezvoltat de ADEPT si partenerii sai. Aici, tanarul mester Marian trudeste de zor dupa o perioada de deprindere a mestesugului in…Anglia. Ma incanta acest albastru de Saschiz in ceramica locului, asa ca imi mai achizitionez o cana (de la magazinul de suveniruri) pentru colectia mea de ceramica traditionala.

Restauranta recent, Cetatea Rupea viseaza la activitatea si afluxul ce turisti de la Rasnov, o competitie care este mai mult decat binevenita.In timpul vizitei noastre, soarele arde naucitor, dar nu renunt la un marș forțat in interiorul zidurilor si turnurilor care se intind pe o suprafata destul de mare (11 hectare).

Anul primei ale consemnari documentare este 1324. Dar acesta nu este al intemeierii, care trebuie sa fie anterioara macar cu cateva decenii. Atunci cand a inceput sa functioneze, a fost mereu legata de autoritatile publice randuite intr-o ierarhie specifica Evului Mediu: rege – voievod – castelan – scaun si autoritati scaunale. Asa spun istoriile locale.

Dintre turnuri, cel mai spectaculos este Turnul Pentagonal, a carui „familie” constructiva, din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, se regaseste in arhitectura militara a intregii Transilvanii, influentata de mesterii italieni ai Renasterii tarzii.

Ma plimb pe langa ziduri si nu pot sa nu imi amintesc scene din Nemuritorii, filmate la Rasnov, asa ca imi pun intrebarea: daca Sergiu Nicolaescu nu (mai) e, nimic nu (mai) e?

Odata cu iesirea din Cetatea Rupea, traseul nostru prin Haferland – Țara Ovazului se incheie si regretele nu sunt usor de mascat.

Ma uit peste programul evenimentului care debuteaza maine, la Fișer. Pana pe 15 august, cei care vor veni in zona vor putea sa participe la o scoala de tamplarie pictura, tesut la Rupea; masa in șura , concert de muzica evanghelica, fanfara la Viscri; targuri de produse traditionale, prezentaru cultural-istorice la Saschiz, precum si un tur pana sus la cetatea saseasca; workshop-uri de pictura pe sticla, lemn si piatra la Roades; dansuri traditionale, proiectii de film, concerte si baluri la Crit, iar in ultima zi, 15 august, competitie de tras cu arcul la Mesendorf, precum si ceaun + foc de tabara. Intregul program poate fi consultat aici.

Voi reveni oricand in acest locuri, cu orice ocazie, mai greu daca nu ai masina, dar trebuie sa ma descurc cumva.Ce ma atrage? De la istorie si cultura, la peisajul domol si delicatese culinare: de la slanina si branzeturi la desert, palinca de pere si vin de Tarnave. Una fara alta nu se poate! ????

De curand am aflat despre proiectul http://www.monumenteuitate.org/ro/ si le-am propus un interviu pe autentici.ro pentru a cunoaste si voi frumoasa lor initiativa.

1. Spuneţi-ne mai multe despre voi si initiațiva proiectului Monumente Uitate. Cum a început totul? 

-Ideea proiectului s-a născut și a crescut pe băncile Facultății de Arhitectură, din dorința de a afla mai multe despre fostele reședințe nobiliare din spațiul intracarpatic. Mai apoi, într-un timp relativ scurt, proiectul a început să atragă studenți sau absolvenți ai facultăților din profilele conexe arhitecturii și s-a deschis către publicul larg. În timp, inventarierea, studierea și înțelegerea Universului castelelor, palatelor, conacelor și curiilor s-a transformat pentru coordonatorii proiectului Monumente Uitate dintr-un hobby de studenție într-o reală specializare profesională. Astăzi, în cadrul Asociației ARCHE (constituită tocmai cu scopul declarat de a se implica activ în sfera patrimoniului cultural), proiectul este dezvoltat în continuare cu perseverență, atrăgând noi pasionați ai domeniului.

2. Care este obiectivul proiectului? 

-Prin Monumente Uitate ne propunem, în primul rând, să realizăm o platformă online, care să conțină surse fotografice, cartografice, de arhiva, schițe, planuri și informații scrise, temeinic fundamentate științific și susținute printr-un aparat critic pertinent, care să puna la dispoziția specialiștilor un instrument de lucru cu caracter enciclopedic și care să promoveze la nivel regional, național și internațional valorile patrimoniului cercetat.

Monumente Uitate se dorește a fi un proiect care militează pentru o corectă întelegere și apreciere a valorilor patrimoniului construit (artistice, istorice, identitare, cognitive, economice etc.). În acest spirit, proiectul își dorește aducerea în atenția publicului a unui tip de patrimoniu cultural imobil marginalizat si puțin apreciat în mediile (chiar culturale!) românești: ansamblurile rezidențiale extraurbane ale elitelor socio-politice din secolele XVII-XIX.

În mediul offline, proiectul a apărut în diverse publicații de specialitate, în mass-media, dar a și participat la diferite evenimente culturale sau științifice, scopul fiind întotdeauna acela de a disemina cât mai activ și eficient datele și informațiile deja strânse și a suscita interesul față de tema cercetată. Fiind susținut astăzi de o echipă pluridisciplinară tânără, mereu curioasă, implicată, pasionată și plină de noi idei, proiectul Monumente Uitatese îmbogățește și se dezvoltă perpetuu. Fiind dintotdeauna deschiși și către publicul larg nespecialist, am încercat să determinăm un număr cât mai mare de persoane să fie intrigate, interesate, pasionate și, mai apoi, implicate în problemele ridicate de bogatul patrimoniu al ansamblurilor nobiliare din România.

3. Care este gradul de receptivitate din partea publicului privind proiectul Monumente Uitate?

-Din 2008 până în prezent, am putut observa că tema cercetată în cadrul proiectului Monumente Uitate a crescut in notorietate la nivel național, intrând din ce în ce mai mult în atenția opiniei publice. Nu putem considera că este efectul direct al acestui proiect, însă credem că am contribuit și noi.

Deși momentan în cea mai mare parte a sa societatea civilă românescă este marcată de o pasivitate îngrijoratoare, noi considerăm că, printr-o viziune limpede, o pasiune intensă și o implicare constantă, dar și printr-o activitate conjugată a tuturor organismelor nonguvernamentale de profil, cauza patrimoniului cultural va câștiga din ce în ce mai mulți adepți activi.

În ceea ce ne privește, ne bucurăm să avem un public fidel, ce ne oferă mereu feedback și contribuie la continuarea și îmbunătățirea proiectului.

4. Care sunt monumentele ce v-au impresionat cel mai mult din țara noastră? Care consideri că ar fi cele mai reprezentative din punct de vedere istoric și cultural?

-Fiind specialiști în formare în sfera patrimoniului cultural, și, automat, pasionați ai domeniului, ne este foarte greu să facem un top echitabil al monumentelor româneşti. Fiecare dintre noi are propriile „amoruri”. Ancăi ii plac monumentele istorice anonime (spre ex. casa unei notabilități locale, în care aura unei legende efemere eclipsează valorile estetice ale fondului construit) și spune că o tulbură locurile abuziv transformate în spații ale memoriei (închisoriile regimului comunist sau crucile solitare de pe marginea drumurilor, ce marchează accidente rutiere mortale). Alexandra consideră că fiecare monument spune ceva despre cultura spaţiului în care se află și face asta numai împreună cu peisajul și oamenii din împrejurimi. Ea preferă peisajul rural, unde, pe lângă arhitectură, se pot afla detalii despre obiceiurile locului, tradiții și meșteșuguri, într-un cadru natural.

Până la urmă, depinde de deschiderea culturală a fiecăruia, de interes şi de receptivitate. Fiind materializarea valorilor ale unei comunităţi, fiecare clădire de patrimoniu este interesantă. Toate monumentele ce supraviețuiesc unei etape istorice sunt esențiale pentru intelegerea evoluției societăților umane, iar omenirea, de cele mai multe ori în mod inconștient, își prezervă cele mai reprezentative monumente ale sale. Astfel, reprezentative pentru ziua de astăzi sunt toate monumentele aflate în picioare acum, însa provocarea este să conștientizăm ce trebuie să transmitem mai departe.

5. De ce credeti că este important să ne cunoaștem monumentele?

-Monumentele sunt pietrele de hotar ale identității unei comunități. Limba, istoria (mai mult sau mai puțin mitizată) comuna, tradițiile și altele asemenea sunt monumentele imateriale care creează per se identitatea unei națiuni.

Raportul pe care noi îl avem cu trecutul vine dintr-o formare culturală personală. Nu trebuie să îi acuzăm pe cei care nu privesc cu interes monumentele, ci să le oferim posibilitatea să înţeleagă contextul si particularitatea. Până la urmă, numai prin cunoaştere autentica se ajunge la apreciere și respect, urmând apoi, în mod firesc, să se dorească protecţia și valorificarea. Daca nu înțelegem cu adevărat valoarea culturală a monumentelor istorice, exista riscul să dăm într-un formalism forțat, care nu este sustenabil pentru nicio cultură.

6. Cum priviti autenticitatea? Care este opinia voastra și ce definiție ati da autenticității?

-Autenticitatea este, din punct de vedere lingvistic (așa cum este explicat în dicționarele limbii române), un termen difuz: sinonim cu adevărat, original și antonim cu plăsmuit. Credem că patrimoniul cultural românesc este autentic, fiind deopotrivă original în specificitatea sa și, raportat la întreaga moștenire culturală mondială, plăsmuit diferit și unic.

În restaurare, autenticitatea este una dintre temele contemporane de dezbatere, cu atât mai mult cu cât se vehiculează ideea că numai stadiul actual al unui edificu este autentic. Fiecare generație care intervine asupra unui monument își spune propria parere despre acesta, ce apreciază, ce alege să transmită generațiilor viitoare, dar și ce ignoră. Noi pornim de la ideea că autentica este numai experiența individuală, personală a fiecăruia dintre noi, valabil și în ceea ce privește raportul dintre peisajul său cu monumentele. De aceea, nimeni nu apreciază cu adevărat un monument numai pentru că i se spune că este un monument valoros. În această cheie, degeaba restauram un edificiu ca la carte, așa cum spun toate convențiile de specialitate, dacă  nu reușim să restabilim o legatură între acesta și generația actuală, legătura care să îi asigure o integrare completa în societate. Intervenția în restaurare nu implică doar restricții în abordare, așa cum am văzut că se promovează în mediul universitar actual, ci din contra, un grad ridicat de creativitate pentru că se lucrează cu materie valoroasă din punct de vedere istoric și artistic, care fac să crească responsabilitatea, dar și sensibilitatea în proiectul de arhitectură. Dacă înțelegem de ce, care a fost istoria și care este legătura cu prezentul, șansele să respectăm și să dorim păstrarea monumentelor nu ca materie în sine, ci ca valoare, vor crește exponențial, în mod natural, autentic.

7. Care sunt bucuriile voastre zilnice în urma activității pe care o desfășurati?

-Ne place mult când descoperim absolut întâmplător lucruri care se leagă de subiectele ce ne interesează: un eveniment de care nu știam, persoane, idei, curente, diferite conexiuni interesante etc. Nu spunem că asta se întamplă zilnic, dar și când se intamplă, merită orice efort.

8. Unde va pot găsi cei interesați?

-Ne găsiţi pe www.monumenteuitate.org, pe facebook/monumenteuitate, pe blog (monumenteuitate.blogspot.ro) sau pe tumblr (monumenteuitate.tumblr.com). Și pe mail, la monumenteuitate@arche.ro.

Multumim pentru deschidere si va uram mult spor si succes in continuare!

PS: Pentru a fi la curent cu articolele noastre ce speram sa va bucure:), va puteti abona la newsletter-ul nostru din partea dreapta a site-ului.

A inceput sezonul vacantelor si concediilor de vara, prilej de relaxare, fie la munte sau la mare.Azi va propunem o destinatie pitoreasca a Romaniei, Maramures, despre care foarte frumos Constantin Noica spunea:

“Cand ma gandesc la Maramures, la folclorul nostru si la felul intamplator si prea adesea partial in care am pastrat ceva din ce a fost, imi spun ca ceea ce stim si admiram noi, laolalta cu atatia straini, reprezinta poate numai resturile si firimiturile unui banchet al zeilor”.

Cei care vor sa ne trimita poze si impresii  care sa le publicam pe site-ul autentici.ro cu numele lor, din vacantele  in Romania, sunt bineveniti sa ne scrie pe simona@autentici.ro. Pe cele mai reusite si frumoase le vom premia.

Momentan am adaugat cateva fotografii deja existente in spatiul web.

Maramuresul are un relief variat, dominat de inaltimile muntilor Gutai, Tibles, Maramuresului si Rodnei. Intre acestia, Depresiunea Maramuresului este traversata de vaile Izei, Viseului si Marei.

De-a lungul lor, o civilizatie veche si infloritoare s-a dezvoltat organic, cu o creatie materiala dominata de un spirit profund religios. Folosind cu precadere lemnul in constructia bisericilor inalte si zvelte, acoperite cu sindrila si pictate in interior, maramuresenii si-au pastrat, in mijlocul ifluentelor straine, nealterata credinta crestin-ortodoxa, obiceiurile stravechi si frumoasele lor costume populare, pe care le poarta si astazi la sarbatori.

Opt dintre vestitele biserici de lemn de stejar sau brad, cu turlele lor care vor sa atinga cerul, sunt incluse in patrimoniul mondial Unesco si fac parte din circuitele turistice-numele lor este Barsana, Budesti, Desesti, Ieud, Plopis, Poienile Iezei, Rogoz si Surdesti.

Maramuresul se poate mandri si cu resurse minerale foarte bogate (aur,argint,cupru,plumb). Din punct de vedere istoric, etnografic si turistic, regiunea este impartita in patru zone: Tara Maramuresului, Tara Lapusului, Tara Chioarului si Baia Mare.

 Surse text: brosura “Romania explorati Gradina Carpatilor” si cartea “Romania” ce se gaseste la Libraria Bastilia.

In articolul de azi va invitam sa dam atentie cu totii unui Festival deosebit ce are loc in Romania. Mai exact editiei cu numarul 20 a  Festivalului International de Teatru de la Sibiu, ce va avea loc in perioada 7-16 iunie 2013.

Dupa cum stiti orasul Sibiu a avut onoarea de a fi capitala  europeana a culturii in anul 2007. Titlu binemeritat, datorita concentrarii artistice din acest oras.

Un scurt istoric al Festivalului International de Teatru de la Sibiu gasiti aici: http://www.sibfest.ro/scurt-istoric.html

Teatrul si arta in general fac parte din bagajul nostru cultural ce ne reprezinta ca popor in fata celorlalte natiuni, fiecare diferentiindu-se prin propriile talente artistice care fac parte din gena locului. Pe autentici.ro promovam cu mare drag arta si cultura prin articolele noastre, acestea facand parte din reprezentarea tarii, pe langa alte elemente ce fac un tot unitar a imaginii noastre nationale.

Revenind la eveniment, pot preciza ca ma leaga de teatru amintiri ale copilariei mele, fiind atrasa de tot ce inseamna arta. M-am nascut in Piatra Neamt, iar parintii ma duceau la diverse spectacole unde urmaream cu atentie maxima ce se petrecea pe scena. Apoi venind in Bucuresti, am mers cu drag la diverse reprezentari artistice, de fiecare data vibrand alaturi de spectatori si artisti.

Teatrul si arta in general ne infrumuseteaza, ne face sa meditam (atunci cand sunt piese filozofice), ne inveseleste cand urmarim comedii, emana emotii prin spectacole de dans, impartaseste culori ale decorurilor pregatite inteligent si practic ne face sa uitam de cotidian.

Mesajul autentici.ro pentru FITS, http://www.sibfest.ro/# , la implinirea celor 20 de ani, este unul de felicitare in primul rand si de incurajare in editii cat mai reusite si de impact in randul romanilor si strainilor ce ne viziteaza cu aceasta ocazie.

Avem nevoie de frumusete, de arta, de teatru si de tot ceea ce ne face sa fim mai buni si mai umani!

Astazi va prezentam un articol cu Vasile Lupasc si vasta lui activitate sportiva si literara.

1. Spune-ne mai multe despre tine si pasiunile tale.

-Despre mine…
Mare lucru nu este de spus. Fac sport de cand ma stiu, am avut sansa sa ascult imnul tarii mele cantat la cateva campionate mondiale de karate si mai ales am avut sansa sa intalnesc de mic minunata lume a sportului cu mingea la cos. Baschetul este pentru mine sportul cel mai apropiat de magie. Nu am regasit nicaieri altundeva acea senzatie de plutire , de energie care curge de-alungul si de-alatul terenului si care te cheama sa fii usor ca si ea, sa zbori, sa te minunezi si sa te bucuri.
Si sunt de doua ori norcos pt ca mi s-a dat si usurinta de a vedea istorii traite  demult, de a le asterne pe hartie si de a le da altora. Asa s-au nascut cartile mele , asa s-au nascut colaborarile cu  domnii Marcel Iures si Mircea Albulescu, oameni care mi-au influentat viata. Experienta de a fi in prezenta dansilor, de a vedea la lucru talentul urias care i-a ridicat atat de sus, este dincolo de cuvinte.

2. Pe site-ul tau apare ca esti campion la Karate si maestru in arte martiale. Povesteste-ne mai multe despre aceasta experienta si bucuria practicarii acestui sport.

-Artele martiale sunt cu siguranta o arma cu doua taisuri. Intelese cum trebuie aduc un mare cadou in viata practicantului- lipsa fricii. Din pacate putini mai au rabdarea sa studieze, sa inteleaga si mai ales sa practice asa cum trebuie. Din acest motiv in salile de karate intalnim multi visatori si multi impostori deghizati in antrenori. In trecut artele martiale erau transmise mai departe de catre cei ce supravietuisera gratie abilitatii lor unor lupte pe viata si pe moarte. Astazi cei buni sunt tacuti iar cei rataciti sunt foarte sonori si atrag multi elevi. Iar lupta, acel instrument perfect eficient al selectie natural a disparut.
Exista in mod evident doua entitati, doua organisme care poarta acelasi nume dar au foarte putine lucruri in comun Karate sportiv si karate traditional.
Competitia sportiva este chiar contraindicata de catre maestri artei traditionale care recomanda o renuntare totala la orgoliul propriu.
Eu asa privesc lucrurile, iar faptul ca am castigat turnee mari de karate nu imi da dreptul de a ma numi expert sau maestru in acest domeniu. In schimb norocul de a intalni maestri imensi ai artelor martiale, de a ma antrena perioade relative lungi cu dansii mi-a dat o intelegere care a facut victoria sportiva foarte facila.
Daca este sa vorbim despre experientele din sport, trei sunt  cele care imi incalzesc inima cel mai mult.
Prima este faptul ca trei elevi de-ai mei au castigat medalii mondiale si au fost premiati de catre Guvernul Romaniei cu titlul de maestrii emeriti ai sportului.
Al doilea moment s-a petrecut la Campionatul Mondial din Italia cand, aflat pe podium, imediat dupa inceperea imnului de stat al  Romaniei un grup mare de spectatori din partea opusa a salii au fugit catre zona in care se desfasura premierea. Nu am inteles initial de ce. M-au lamurit dansii imediat in cel mai frumos mod cu putinta. Erau romani stabiliti acolo si au cantat imnul langa mine. A fost cea mai frumoasa versiune a imnului pe care am auzit-o vre-odata!
Un alt moment foarte drag mie se leaga de castigarea primei medalii de aur la mondialele din 2005 din Brazilia.
Nu am putut dormi dupa noaptea finalei si, nefiind genul care sa mearga la petreceri, am mers singur pe plaja Atlanticului sa astept rasaritul. Eram extrem de obosit dupa un an de pregatire, dupa emotiile ultimelor zile. Mi-era dor de ai mei, de dealurile Targovistei, vroiam sa impart cu cineva drag tot ce primisem, sa ma odihnesc.
Simteam o incordare a mintii si a sufletului cum nu simtisem niciodata. Odata cu rasaritul, valurile oceanului au inceput a se inrosi dar un rosu carnal, superb si,concret, un rosu dincolo de reflexia luminii soarelui ce se nastea din ape. M-am ridicat sa vad mai bine ce este si am inlemnit. Oceanul era plin de petale de trandafiri. Pareau adevarate. Eram in mijlocul unui vis sau a unei vedenii. Cerul, oceanul inflorit, nisipul cald al ecuatorului, toate erau din alta lume, venisera sa mangaie dorul de casa, sa ne bucuram impreuna. A fost singurul moment din viata mea in care m-am temut ca mintea nu-mi mai functioneaza chiar perfect.
Apoi pe plaja au inceput sa soseasca si alti oameni si am aflat de la localnici ca este un obicei al lor sa mearga in larg duminica seara si sa arunce petale pentru a-si spala in acest fel pacatele din cursul saptamanii. Luni dimineata multime de petale  se intorc aduse de valuri catre mal,  intr-un spectacol absolut superb. Si astazi mai inchid ochii cateodata sa simt parfumul acelor clipe.

3. Cum te formeaza ca personalitate practicarea artelor martiale?

-Da, in mod evident artele martiale slefuiesc caracterul. Pe mine, anii petrecuti in sala de antrenament m-au facut mai perseverent si m-au invatat un lucru elementar nici o batalie nu este pierduta atata vreme cat mai exista vointa de a castiga!
Un caz concret de ajutor, de putere venita din pildele si caznele anilor de karate- Cand am vrut sa public primul volum din Rastignit Intre Cruci multe edituri m-au refuzat fara sa citeasca macar un fragment din carte. Motivul era unul pueril. Mi s-a spus ca pe nimeni nu mai intereseaza Vlad Tepes si istoria Romaniei. Parerea dansilor nu m-a facut nicio clipa sa ma indoiesc de nevoia unei lucrari despre aprigul voievod. Asa se face ca astazi, dupa 3 ani , cartea a ajuns la a VI-a editie si  este recomandata de foarte multi profesori de limba romana pentru programa scolara optionala.

4. De unde pasiunea pentru a scrie si ce te inspira?

-Pasiunea pentru scris s-a nascut din pasiunea pentru Vlad Tepes. De cand ma stiu am vrut sa stiu totul despre el. Imi desenam portrete in carbune  ale voievodului si mi le atarnam pe perete. Cautam tot ce era scris despre Vlad si tin minte ce dezamagire fantastica am trait cand am citit bazaconia lui Bram Stocker! Cum era si firesc am terminat rapid de citit tot ce se gasea despre voievodul de la Targoviste. Apoi au urmat cativa ani in care am tot intrebat in librarii daca a mai aparut vre-un titlu , ceva care sa faca referire cat de putin la Tepes. Cum raspunsul era mereu nu! , am decis sa scriu eu o carte despre subiectul atat de drag romanilor. Deja aveam o teza de licenta cu tema Vlad Tepes care era destul de apreciata si despre care mi se sugerase ca ar fi bine sa fie publicata. Am ales insa, sa vorbesc despre viata sa tumultoasa intr-un roman istoric pentru a depasi sfera de interes a istoricilor si a ajunge la marele public.
Din fericire reactiile dupa primul volum al romanului Rastignit Intre Cruci au fost extrem de incurajatoare.
La numai un an de la lansarea oficiala, cartea daduse deja nastere unei opera rock si unui spectacol de teatru absolut fascinant. Piesa a fost realizata de prietenul meu bun Ciprian Dumitrascu iar din distributie au facut parte printre altii Mircea Albulescu si  Ion Haiduc.
Au urmat apoi volumul II al aceluiasi roman, traducerea in engleza, seria de carti pentru copii  Zece povesti pe care le datoram copiilor nostri, o piesa de teatru radiofonic realizata de Radio Romania cu Marcel Iures, Mircea Albulescu,Victor Rebengiuc si multe alte nume mari ale scenei romanesti. Am publicat de asemenea 3 carti audio in lectura actorilor Mircea Albulescu si Marcel Iures , care s-au bucurat de acelasi succes.

Aminteam mai sus despre momente care mi-au marcat viata sportive. Este mult mai greu sa aleg unul sau cateva momente frumoase  legate de activitatea literara.
Poate cel mai miscator moment s-a petrecut intr-o seara, la putina vreme dupa ce lansasem cartea audio Prin Iadul Tatarilor. Am primit un telefon de la un ofiter de aviatie care mi-a marturist ca a ascultat cartea alaturi de cativa colegi de-ai dansului. Domnul ofiter parea foarte miscat si timbrul tremurat al vocii dansului m-a marcat si pe mine. Mi-a spus ca dupa terminarea cartii, dansul si ceilalti colegi au ramas in tacere cateva minute. Apoi nestiind ce sa spuna s-au ridicat si au salutat.  Nu-mi amintesc sa fi trait onoare mai mare decat spusele acestui domn ofiter!
O alta bucurie imensa s-a petrecut in momentul in care am aflat ca mai multi profesori de romana din tara recomanda elevilor cartile mele. Sau atunci cand am vazut pentru prima oara doi copii jucandu-se de-a cavalerii Stroe si Ler.
Consider ca sunt extreme de norocos ca am primit acest dar si aceasta misiune de a povesti mai departe vietile eroilor care au cladit  rana cu rana, victorie cu victorie, rabdare cu rabdare Romania!

Ce ma inspira? Totul! O lacrima ascunsa de o femeie necunoscuta pe strada, rasul unui copil, vantul peste lanul de grau, cetatea Targovistei, bunatatea absoluta a mamei, umorul tatei, toate imi spun povesti. Poate cel mai mult ma inspira muzica. Aici este putin ciudat. Povestile pe care le aud , de exemplu la un concert al lui Tudor Gheorghe nu au legatura cu versurile minunate cantata de dansul. La ultimul concert cred ca am parut cam…”plecat de-acasa”! Cand toata lumea radea eu plangeam si cand toti plangeau  mie imi venea sa rad. Este de-ajuns o nota sa ma poarte cine stiu unde si eu nu ma impotrivesc niciodata. Este frumos acolo…atunci!

5. Cum privesti autenticitatea? Ce definitie ai da autenticitatii?

-Autenticitatea inseamna simplitate! Daca vorbim despre oameni, inseamna a te gasi pe tine insuti asa cum esti, asa cum te-A vrut Dumnezeu si a-ti trai viata dupa cea mai buna regula – bunul simt. In momentul in care apar ganduri exagerat de pozitive sau negative despre tine insuti, cand ifosele tin loc de personalitate, cand in loc sa daruiesti, astepti, cand crezi ca ti se cuvin lucruri si stari fara a incerca sa oferi tu primul, atunci cand invidia intuneca bucuria de a fi alaturi de altii, atunci ne indepartam de originea noastra si de scopul vietuirii noastre pe pamant.

6. Unde te pot gasi cei interesati?

La www.legend-of-vlad.ro si bineinteles pe facebook.

Palmares sportiv
Karate
22 de titluri nationale
8 titluri mondiale
5 medalii de argint la campionatele mondiale

Basket
2 medalii de argint la campionatele nationale de junior

Lucrari publicate
Răstignit Între Cruci.  Volumul I

Răstignit Între Cruci.  Volumul II

Răstignit Între Cruci.  Volumul III( in curs de aparitie)

Zece povești pe care le datorăm copiilor noștri. Volumul I- Povestea lui Vlad Vodă Drăculea- Carte pentru copii

Străjeri la porțile raiului – Carte audio în lectura lui Mircea Albulescu

Furia Zimbrului – Carte audio in lectura actorilor Marcel Iureș si Mircea Albulescu

Prin iadul tătarilor- carte audio in lectura lui Marcel Iureș

Lucrări disponibile la www.legend-of-vlad.ro

1. As vrea sa ne spui mai multe despre tine si pasiunile tale. Iar mai apoi sa ne povestesti cand ai inceput sa dezvolti pasiunea pentru jurnalism.

– Sunt unul dintre jurnalistii norocosi pentru ca pot sa traiasca din freelancing, din a scrie articole pentru diverse publicatii, pentru blogul meu (bazavan.ro), sau din a produce content pentru companii. Dar ca sa ajung la asta a fost nevoie de 16 ani de munca, 10 in radio (radio 21 si Europa FM) , 6 la revista Tabu.

Am ajuns din intamplare la Radio 21 sa dau o proba de voce pentru jingle-uri. M-au placut, m-au angajat si de acolo n-am facut decit sa ma perfectionez (am facut scoala BBC de radio si televiziune , cursuri de marketing etc) ca sa fiu tot mai buna, in pas cu provocarile care mi s-au ivit in viata profesionala. La scris am ajuns la maturitate, cind deja ma asezasem si in profesie, dar si eu in mintea mea: ma cunosteam pe mine, orgoliile mele, si puteam sa ma strunesc in relatia cu intervievatii mei. Pasiunile mele tin de liniste… sa citesc, sa vad filme, sa merg la teatru. Nimic special. Imi place, de exemplu, sa merg dimineata in Cismigiu, e o terasa linga debarcader, pe lac si sa stau acolo sa citesc.

In ultimii ani am devenit foarte pasionata de studierea structurilor narative, am facut chiar si un curs de scenaristica, tocmai pt a invata ce fac scenaristii in plus fata de jurnalisti, asa ca citesc multe cursuri despre scrieri:)

2. Ce calitati crezi ca ar trebui sa detina un om ce lucreaza in jurnalism, ce ar fi esentiale pentru a face cu succes aceasta meserie?

-Disciplina, perseverenta de a spune adevarul – indiferent de consecinte, curiozitatea mereu proaspata, atentia pentru detalii si un interes constant pentru a fi in pas cu vremurile in termeni de limbaj tehnic de transmitere a mesajului – de la mediu prin care se transmite pina la limbajul prin care o faci.

Jurnalistul viitorului va trebui sa detina propria-i comunitate dezvoltata in internet, sa poata livra aceeasi stire in format de tv/ radio si online, dar si sa poata pune context pe informatie. Cred ca ne vom intoarce curand la informatia curata, pentru ca nu vom mai putea pacali publicul multa vreme – are acces la stire din multe directii si e mai inteligent decit noi, asa ca intelege ceea ce facem cu informatia.

Eu si acum, cind sunt freelancer, ma trezesc zilnic la 6 dimineata ca sa citesc 2 ore ce mai e nou in meseria mea, cum se adapteaza jurnalismul la noile medii de comunicare si ce au mai muncit altii care fac acelasi lucru ca si mine in cine stie ce colt de lume.

3. Care au fost cele mai mari provocari pana acum si cele mai frumoase intalniri pe care le-ai avut?

-Cea mai mare provocare a fost sa conduc redactia Tabu; veneam din radio, era cu totul alta industrie, alte mijloace de lucru si eram lasata de capul meu: sa fac orice cred eu ca e mai bine ca sa creasca revista in audiente si tiraj. Ca sa reusesc am luat-o pe calea marketingului: m-am gindit care sunt valorile pe care as vrea sa le aiba revista si am cautat subiectele editoriale care sa arate acele valori. A mers! In mai putin de un an am fost lideri de piata:)

La intalniri memorabile e mai greu de raspus pentru ca viata a fost, cum spuneam, norocoasa cu mine. Am intilnit o multime de actori si regizori de la noi sau de afara. Cind intrebarea e atit de generala, cel care raspunde se sperie: trebuie sa spuna ceva care sintetizeaza toata munca lui. Nu pot si nici nu stiu sa aleg intre Steve McCurry, Milla Jovovich, Ziggy Marley, Guilermo Arriaga, Rebecca Miller, Gilbert Adair, Milos Forman, Miles Aldrige, Eugenio Recuenco, Olga Kurilenko, Margaret Atwood, Annie Proulx, Victoria Abril, Vanessa Redgrave  – ca sa numesc o parte din strainii pe care i-am intervievat (n-am facut o alegere, i-am copiat pur si simplu dintr-o prezentare care merge catre publisherii celor pe care urmeaza sa-i intervievez), dar si mari oameni de la noi  Victor Rebengiuc, Mariana Mihut, Andrei Serban, Radu Afrim, Vlad Ivanov, Radu Cosasu, Antoaneta Ralian sau Monica Birladeanu, Mhai Bendeac ( i-am pus pe ei la urma pentru ca sunt doua profile cu care am surprins cititorii, pentru ca nu-si imaginau ca sunt atit de organizati, perfectionisti ).

4. Ce bucurii simti in urma a ceea ce faci?

-Cea mai mare bucurie este atunci cind cititorii unui profil pe care-l realizez exclama despre subiectul meu, cel mai adesea un nume foarte cunoscut: “dar nu-mi imaginam ca este asa!” E important pentru mine ca atunci cind scriu un articol sa prezint cititorului ceva unic, nou, surprinzator. Si mi se mai pare minunat cind cineva imi spune “am citit ce ai scris despre X, mi-ar placea sa faci un interviu si cu mine.”

Altfel, una dintre marile mele bucurii de jurnalist e un articol scris despre un copil cu dislexie. Articolul  – care era foarte impresionat, copilul era absolut minunat – a fost punctul de inspiratie pentru o campanie nationala a companiei OMV – care a decis ca o parte importanta din bugetul sau pentru CSR sa mearga la copiii cu dislexie. De cind am scris articolul (acum 4 ani) si pina acum, OMV a ajutat la publicarea de manuale pentru copiii dislexici, iar legea invatamintului ia in considerare si copiii cu aceasta dizabilitate.

5. Planuri de viitor? Unde te pot gasi cei interesati de tine?

– Ma gasiti pe bazavan.ro. Pentru toamna pregatesc o intilnire speciala cu o foarte mare actrita de la Hollywood, dar si un reportaj despre o situatie complicata din Romania anului 2012, tara celor care-si lasa copiii acasa, ca sa mearga la munca in strainatate.

Multumim Cristina! mult succes in tot ceea ce faci!

Va prezentam cateva creatii superbe autentice romanesti si descrierea unui proiect minunat “Mandra Chic“.

“MANDRA CHIC este un atelier sezatoare in cadrul Muzeului de Panze si Povesti din Mandra (Tara Fagarasului / Transilvania/ Romania), un studio de creatie unic, autentic, romanesc, in care se realizeaza un amestec inedit de vechi si nou, fara pretentii de absolut… Un soi de concentrat artistic neaos, cinstit, croit pe tipar modern. ” Construim colectii inedite pe baza de materiale traditionale. Folclor si umor! Pretuim panza autentica, romaneasca, tesuta de bunicile noastre, o recream, o dichisim, o celebram, o promovam si o ridicam la rang de arta. Mandra Chic este divizia “fashion & souvenir” a Institutiei Virtuale cu Aplicatii Reale “tarafagarasului.eu” pe care o coordonez si care numara 8 proiecte distincte.” (Alina Zară)

“Tricoul fain”, este cel mai nou produs al atelierului Mândra Chic -un fusion old/new, o reintrepretare si o celebrare urbana a panzelor romanesti, autentice, a vorbelor si expresiilor populare – ca aplicatii pe o linie de t-shirturi new style. Colectia – proiect “Tricoul fain” a fost lansata in martie 2012, la Bucuresti, in cadrul “ROD – Romanian Design. Creativitate Autohtona”, evenimet patronat de Fundatia Carturesti.
“ Tricoul fain” este, in acelasi timp, o campanie de recuperare, reconditionare si promovare a pieselor vintage si punerea acestora in valoare, sub forma simpla, posibila si extrem de functionala a uneia dintre cele mai versatile si la indemana piese din garderoba oricui: banalul t-shirt. Motto-ul colectiei : “ Modernismul nu s-a nascut pe loc gol! Pentru a exista, el are nevoie de traditie! “

MESAJELE PROIECTULUI

Mesajul numarul 1 – transmite ideea ca nu exista nimic mai valoros, care sa te imbrace , decat panza creata la tine acasa. Te reprezinta cel mai bine! Nu intamplator, in absolut toata istoria modei, marii designeri au interpretat si reinterpretat motivele traditionale din costumele populare ale diferitelor popoare. Pentru ca, la nivel de simbolistica, acestea transmit mesaje absolut fabuloase. Regasirea si transmiterea acestor simboluri li se pare, creatorilor Mandra Chic, aproape o datorie – un fel de ofensiva a valorilor proprii, maxime si specifice.
Mesajul numarul 2 – transmite ideea de multiculturalitete, specifica Tarii Fagarasului, si armonizarea tuturor elementelor si simbolurilor vechi, cu vremurile prezente. Totul prin intermediul unor detalii specifice. Nu intamplator tricourile Mandra Chic au aplicatii de panze romanesti si sasesti, cusaturi mixte sau dantele fine, iar culorile broderiei au si influente maghiare sau asiatice, prezente in cultura acestei zone de sute de ani.
Mesajul numarul 3 – transmite faptul ca acest proiect isi doreste sa redea panzei traditionale si vorbelor autentice romanesti, valoarea si pretuirea pe care le merita. Tocmai de aceea piesele sunt unicat si se adreseaza, exclusiv, celor care inteleg aceasta poveste si rezoneaza, intru totul, cu ea. “Tricoul fain” respecta nevoia fiecaruia de autentic!

Tricoul fain care are, din iunie, si o linie pentru copii si barbati, se gaseste in reteaua de librarii-ceainării Carturesti (din marile orase ale Romaniei), online pe pagina de internet Mandra Chic – care este divizia fashion&souvenire a singurei Institutii Virtuale cu Aplicatii Reale din lume: tarafagarasului.eu, iar de astazi si la RoConcept multibrand boutique” – hotel Leogrand, Chisinau.

Proiect coerent cu sine insusi, “Tricoul fain ” incearca sa deprinda limbajul fin al panzelor autentice, felul in care acestea isi transmit propria istorioara, multiculturalitatea firelor care tes aceste povesti si genereaza din aceasta toamna o continuitate internationala a campaniei: colectii capsula de tricouri cu panze si povesti din toata lumea! Astfel, proiectul porneste pe urmele suveicii globtrotter care a plecat tot din atelierul Mandra Chic si a facut inconjurul lumii, ducand si aducand povesti si imagini cu oameni, traditii si panze. Startul acestei campanii internationale il va da chiar colectia cu mixuri de panze din Republica Moldova si Romania! In acelasi timp, se lucreaza si la colectia mixta de panze din Romania si Japonia, alaturi de cercetatori in folcloristica japoneza, de la Okinawa.”

 Va felicitam pentru acest proiect minunat si va dorim inspiratie si mult spor in continuare la creatii autentice romanesti!