Saracia si bogatia isi dau mana intr-un BANAT al contrastelor

Saracia si bogatia isi dau mana intr-un BANAT al contrastelor

Ne-am obișnuit sa gandim cu lingura mare, sa luam cu ghiotura și sa nu bagam in seama distincții mai subtile, atunci cand ne referim la concetațeni din zone diferite ale țarii. Spunem despre moldoveni ca sunt așa și pe dincolo, fie ei botoșaneni sau din Galați, suceveni ori din Bacau. Oltenii sunt intr-un anume fel, indiferent daca au buletin de Valcea, Dolj ori Mehedinți, ardelenii sunt nu știu cum, din Satu Mare pana la Sibiu, iar banațenii, ce mai incolo-incoace, sunt otova, de la Beba Veche la Bauțar ori Berzasca.

Daca aplecam nițel lupa, sar insa in ochi diferențe ce separa cu atit mai vizibil spații altminteri luate ca un tot, cu cat distincțiile privesc buzunarul, atat pe cel al locuitorilor, cat și pe cel mai larg, al județului. Iar cand este vorba de o zona vazuta drept una dintre cele mai dezvoltate economic din țara, discrepanțele sunt cu atat mai surprinzatoare.

A spune ca Timișul e fruntaș „in ramura”, ca șomajul, cu cei doi locuitori dintr-o suta aflați inca in cautarea unui loc de munca, e un fenomen aproape neglijabil, ca cifra de afaceri a companiilor locale este privita cu invidie prin alte parți de țara, corigente la economie, a devenit de multișor un truism.

A pune semnul de egalitate intre Timiș și Banat ar fi insa o eroare, caci nu trebuie sa intorci decat foarte puțin capul pentru a da de o jumatate a spațiului banațean aflata, din punct de vedere economic, la polul opus.

Cateva diferente

In nici o regiune nu exista o discrepanța atat de mare ca in Banat, unde Timișul, printre cele mai bogate județe din țara, contrasteaza flagrant cu vecinul carașean. Polarizarea economiei banațene este pe cat de ingrijoratoare, pe atat de clara. In 2012, cel mai recent an pentru care rabojul e clar intocmit, Timișul avea o cifra de afaceri de 8,7 miliarde de euro.

In Caraș-Severin, in dreptul acestui capitol apare puțin peste un miliard. Timișului ii mai lipseau, acum un an și ceva, o suta de angajați pentru a rotunji la 200.000 cifra salariaților din companiile locale. In Caraș erau ceva mai mult de 28.000.

Numarul firmelor timișene era in 2012 de 27.617, fiind inferior din acest punct de vedere doar Capitalei și Clujului, In Caraș numaratoarea s-a oprit la 5.300.

Alti someri, alte lefuri

Șomajul de care aminteam se menține in Timiș la doi la suta, grație nivelului ridicat de pregatire, investițiilor producatorilor de componente auto, poate și apropierii de granița cu Ungaria și, prin urmare, de Europa cu E mare. La Reșița ori Caransebeș, proporția șomerilor din totalul populației apte de munca era de doua ori și jumatate mai mare.

Cat privește salariul mediu al celor care au deja o slujba, timișeanul baga lunar in buzunar cu cinci milioane de lei vechi mai mult decat carașeanul, caci venitul salarial al celui dintai era in 2012 de 1.782 de lei, in timp ce ultimul trebuia sa se mulțumeasca cu 1.292 de lei.

Se poate si mai rau

Desigur, lucrurile pot sta chiar și mai rau. Trecand de Orșova, descoperim ca in Mehedinți fiecare al zecelea om bun de munca e șomer și ca zece dintre cei mai mari angajatori (capitol la care județul e codașul țarii) sunt instituții de stat precum Agentia pentru Protectia Copilului, Spitalul judetean ori Ambulanta.

Niciunde, insa, nu exista o diferența, in cadrul aceleiași regiuni, cum exista intre Banatul de campie și cel de munte, intre al patrulea județ din țara ca performanța economica (incluzand aici și Bucureștiul) și al patrulea județ de la coada clasamentului național, perimetru care, cel puțin prin comparație, aproape ca nici nu conteaza in economia romanesca.

Desigur, zone mai bogate și altele mai sarace exista peste tot in lume. Mai exista insa, sau ar trebui sa fie, și strategii naționale și, mai ales, regionale.

In Germania de dupa unificare, dicrepanța est-vest era cel puțin la fel de evidenta ca distanța ce separa economic jumatațile Banatului. Dupa doua decenii insa, diferențele s-au estompat, iar neamțul din Berlin, Dresda ori Leipzig este la fel de mandru ca este german ca orice munchenez.

Nu ne ramane decat sa speram ca, dupa mult trambițata regionalizare teritorial administrativa, caransebeșeanul va fi tot atat de falos ca timișoreanul și ca va avea tot atatea motive sa spuna ca „tat Banatu-i fruncea!”. De Marius Horescu – Renasterea Banateana