Privatizarea CFR Marfa incepe de la 800 milioane lei

Privatizarea CFR Marfa incepe de la 800 milioane lei

Pretul de pornire a licitatiei pentru 51% din actiunile CFR Marfa este de circa 800 de milioane de lei (mai precis 797.058.000 lei), iar dosarul de prezentare costa 10.000 de euro sau echivalent in lei, indica anuntul de privatizare postat astazi pe site-ul Ministerului Transporturilor. Documentele pentru licitatie sunt disponibile la sediul MT, incepand cu data de 9 aprilie. Pana acum, opt companii importante care si-au anuntat intentia clara de a participa la privatizare, a declarat Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor.

Datoriile pe care compania le are la statul roman, singurul actionar la momentul de fata, vor fi transformate in actiuni. Aceste datorii sunt in prezent de 1,5 miliarde de lei. Astfel, potentialul cumparator va lua compania fara datorii.

“Acest lucru se va face pana la momentul privatizarii. Datoriile devin actiuni inainte de privatizare, adica inainte ca cineva sa preia actiunile companiei”, a precizat Fenechiu.

Ministrul a explicat ca transformarea datoriilor in actiuni nu s-a putut face inainte de publicarea anuntului de privatizare pentru CFR Marfa, intrucat Comisia Europeana ar putea considera aceasta transformare ca fiind ajutor de stat. “Ajutorul de stat nu ne este permis decat in contextul privatizarii”, a precizat Fenechiu.

Nu toate activele actuale ale CFR Marfa vor fi supuse privatizarii. Unele vor trece la CFR Infrastructura. “Nu cred ca vor trece danele din port, cele doua nave, vagoanele pentru transport tiruri…exista active cu sechestru de la ANAF. ANAF-ul va ridica sechestrul si vor fi transferate prin ordin de ministru catre CFR Infrastructura”, a declarat ministrul citat.

Participantii trebuie sa depuna 10.000 de euro sau echivalent in lei prin ordin de plata la Trezorerie sau intr-un cont de la Eximbank. Acestia vor trebuie sa semneze un angajament de confidentialitate, iar documentele de precalificare se pot depune pana la data de 22 aprilie orele 16.00.

Deschiderea documentelor se va face in 23 aprilie, iar pana pe 29 aprilie se analizeaza documentele si se publica o lista scurta cu cei precalificati. Acestia vor trebui sa mai plateasca o taxa de 5.000 de euro pentru a consulta camera de date.

Dupa aceasta etapa, urmeaza negocierea pe baza ofertelor depuse. Termenul de depunere este de 8 mai, iar din 9 mai comisia de privatizare va purta negocieri cu fiecare ofertant in parte. Dupa ce va exista cu lista cu cei precalificati, va castiga cel care va oferi pretul cel mai mare.

Statul impune potentialilor investitori o serie de criterii de precalificare, printre care “experienta relevanta in domeniul transportului de marfa si capabilitati operationale” si “capabilitati financiare care sa demonstreze posibilitatea preluarii si dezvoltarii afacerii”.

In mod particular, persoanelor fizice si juridice li se cer sa prezinte o scrisoare de confort emisa de o banca cu rating acordat de catre Standard&Poors sau Fitch de minim BB- sau de catre Moody’s de minim Baa3 (corespunzatoare nivelului de “investment grade”), in cuantum cel putin egal cu suma dintre pretul de pornire a licitatiei si suma necesara pentru finantarea investitiilor propuse prin strategia de dezvoltare a CFR Marfa. La acestea se adauga si alte cerinte prezentate in anuntul de privatizare prezent pe site.