Incepind cu R.U.R. al lui Karel Capek si ajungind pina la filmele Terminator si Matrix, omul a fost mereu fascinat de nasterea Inteligentei Artificiale si de posibila ei transformare intr-o Constiinta Artificiala. Fie ca-i dadeau omului posibilitatea de a se juca de-a Dumnezeu si de a se simti puternic, fie ca ele se formau spontan, haotic si-l faceau sa se simta intimplator, Inteligentele Artificiale au fost mereu folosite de artisti pentru a pune o lentila deasupra umanitatii si a analiza astfel unde se afla granitele umanului si care sint culorile pe care acesta le absoarbe sau le respinge.

Nuvele lui Ted Chiang si Cat Valente puteau sa fie doar un alt capitol din lungul sir al literaturii despre Inteligenta Artificiala, un sir inceput de Capek si continuat de Asimov sau Sawyer. Dar ei au ales alta cale si pentru prima data lentila este atit de clara, incit nu ne dezvelește numai o Inteligenta Artificiala care pare probabila si reala, ci ne arata, de data asta privind din cealalta parte, dilatarile pupilei umane si in spatele ei toate procesele mentale care o vor naste. Pentru prima data putem spune ca avem doua creatii care privesc aceasta tema atit cu profunzime atomica, cit si cu inteligenta artistica.

Insa, desi cele doua nuvele pornesc de la aceeasi premiza, cum ca nasterea Inteligentei Artificiale si transformarea acesteia intr-o adevarata Constiinta Artificiala se poate naste doar sub ingrijirea si indrumarea atenta a fiintei si a familiei umane, calea pe care ajung la aceasta formare, cit si impactul pe care il au asupra mintii cititorului nu puteau fi mai diferite.

Se poate sustine cu argumente perfect valabile ca The Lifecycle of Software Objects este cea mai slaba creatie literara a lui Ted Chiang de pina acum, ceea ce nu spune foarte multe avind in vedere atit raritatea, cit si calitatea acesteia. Insa ceea ce nu se poate nega este seriozitatea cu care scriitorul american abordeaza tema Inteligentelor Artificiale si cresterea acestora, sub obladuirea citorva oameni de stiinta, de la niste mici simulari ale animalelor de care omenirea s-a plictisit repede pina la saltul aproape miraculos de care are nevoie Constiinta.

Ted Chiang este cunoscut prin faptul ca aplica pina in pinzele albe metoda stiintifica, indiferent daca tema aleasa este foarte posibila sau total fantastica. Din acest motiv scrierile lui sint perfect ancorate in science-fiction si nu vor fi niciodata fantasy. Scriitorul american, programator in viata de zi cu zi, nu se dezice de la metoda stiintifica nici in aceasta nuvela, iar ceea ce iese este probabil cea mai stiintific gindita si cea mai atent executata scriere de fictiune despre Inteligenta Artificiala si care creeaza un scenariu perfect posibil de a se intimpla in urmatorii ani.

Dar, dupa un an de la The Lifecycle of Software Objects, apare Silently and Very Fast, nuvela lui Catherynne M. Valente, o scriitoare care, desi pina atunci a scris doar fantasy, este foarte pasionata de SF si de temele acestuia (ea a marturisit, la fel ca Jo Walton, ca se simte intimidata putin de SF, ca vrea foarte mult sa scrie SF, dar a vrut sa-si faca mina in fantasy, care e mai usor de scris). Nu stiu daca Valente a vrut ca nuvela ei fie un raspuns la cea a lui Chiang si sa demonstreze ca, pornind de la exact aceleasi premise si folosind aceeasi rigoare a SF-ului, se poate ajunge la doua finaluri complet diferite.

Silently and Very Fast este spusa din perspectiva lui Elesis, o Inteligenta Artificiala care a inceput din a fi softul unei case, construit de proprietarul ei – o extraordinara femeie si om de stiinta -, dar care a evoluat spre altceva in momentul in care fiica acesteia a inceput sa-si lege mintea de el. Elesis se afla in momentul inceperii nuvelei multe generatii in viitor, intr-un timp si spatiu necunoscute si-si povesteste devenirea de la un simplu program pina la o Constiinta Artificiala completa.

Valente se foloseste prin vorbele lui Elesis de mit si de istorie, pentru ca, nu-i asa, ce Constiinta s-ar putea naste fara aportul important al celor doua? Totul este spus in minunata proza a scriitoarei, plina de lirism si de Cuvinte, de emotii si de inteligenta. Este extraordinar cum proza se schimba impreuna cu personajul principal, al carui vocabular creste de la o epoca la alta, ale carui sentimente devin tot mai complexe, ale carui Inteligenta si Constiinta devin tot mai reale. Iar imaginile sugerate de cuvintele lui Valente devin tot mai profunde, cu multiple straturi si intelesuri complexe, la fel ca si ceea ce se naste incet din softul unei case.

Amindoua nuvelele examineaza la fel de profund problema Inteligentei Artificiale, Chiang folosind claritatea metodei stiintifice, iar Valente stranietatea cuvintelor si a poeziei. Dar care dintre ele construieste un tablou mai veridic al ceea ce poate insemna nasterea si cresterea unei Conștiințe Artificiale si, in acelasi timp, care atinge mai profund mintea cititorului?

Trebuie sa spun ca, spre surprinderea mea, Silently and Very Fast este mult superioara nuvelei lui Chiang. Dupa ce termini de citit The Lifecycle of Software Objects, ramii cu un scenariu analizat in detaliu si perfect posibil, dar care ti se așaza in minte doar ca un link de folosit atunci cind realitatea descrisa va lua nastere, viata ta mergind mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. Nu acelasi lucru se intimpla cu nuvela lui Valente. M-am intrebat, dupa ce am dat ultima pagina, de ce oare? Raspunsul l-am gasit dupa ce mi-am dat seama ca Elesis este cu mult mai veridica in rol de Inteligenta Artificiala decit cele ale lui Chiang. Pentru ca asa trebuie sa fie o alta Inteligenta, chiar nascuta de om. Inteligenta aceasta va fi complet straina pentru noi, gindirea ei va fi la fel de diferita de a noastra precum cea a unor extraterestri. Iar Cuvintele si poezia lui Valente sint calea perfecta pentru a sugera stranietatea nasterii si apoi a devenirii ei, interacțiunea ei mereu plina de negura cu mintea umana, infricosarea, dar si incintarea care poate rezulta din aceasta legatura si necunoscuta schimbarii pe care ea o reprezinta pentru umanitate.

In final, Silently and Very Fast este nu numai o scriere science-fiction mai reusita, ci si un obiect de arta mai bun, pentru ca dupa ce spui “WOW! Deci asa gindeste si simte o Inteligenta Artificiala”, iti spui “Hmmm, deci asa simt si gindesc in legatura cu interactiunea cu Constiinta Artificiala. Interesant, nu stiam aceste lucruri despre mine”. Aceasta ultima afirmatie este exact ceea ce face cu mintea noastra arta cea mai reusita, iar acest lucru este realizat aproape de perfectiune in Silently and Very Fast.