• FEMEILE CARE SE COMPORTA BINE FAC RAREORI ISTORIE. – Anonim
  • Respecta-i pe cei in varsta, gandindu-te ca in curand vei fi si tu unul dintre ei. – Anonim
  • Poti sa faci ce-ti place cand ceea ce faci Ii place si lui Dumnezeu. – Anonim
  • Exista unele infrangeri care sunt mai triumfatoare decat orice biruinta. – Anonim
  • Lasa-te modelat de mana Creatorului, pentru ca la sfarsit sa-ti dea chipul minunat de inger. – Anonim
  • A venit timpul pentru o transformare a inchinarii publice in cea mai frumoasa dintre artele frumoase; In timp ce este nevoie de o predica puternica, este o si mai mare nevoie de o inchinare ce te inalta. – Andrew W. Blackwook
  • Credinta in Dumnezeu te inalta, umple inima de pace si frumusete, da sens si gust placut existentei telurice. – Michelle Rosenberg
  • Primul element al inchinarii este adorarea.Evreii au exprimat aceasta prin postura lor si nu doar prin cuvinte.Ei s-au prosternut inaintea lui Dumnezeu.Veniti sa ne inchinam: sa ne plecam genunchii in prezenta lui Dumnezeu, Creatorul nostru.Ei nu au venit cu o familiaritate simpla in prezenta lui Dumnezeu, dar erau constienti de maretia si maiestatea Sa, si se simteau privilegiati sa intre in casa Lui. – H.H.Rowley
  • Dumnezeu este partenerul nevazut in orice lucrare de calitate. – Anonim
  • Toate acestea pot fi abordate altfel.Sunt aici sa te ajut, daca ai nevoie. – Anonim
  • Exista limite pentru dragostea omului, dar nu pentru cea a lui Dumnezeu. – Anonim
  • Si cand te gandesti ca hangiul nu L-a primit pe Chrisos in casa pentru ca nu i s-a parut o “afacere … buna. – Anonim
  • A privi inseamna un lucru, a vedea inseamna altul, a intelege inseamna un al treilea, a invata din ceea ce ai inteles inseamna o treapta mai sus, dar singurul lucru care conteaza in ultima instanta este ceea ce faci, ca rezultat al invataturilor pe care le-ai tras. – Anonim
  • Dumnezeu poate sa ia locul oricarui lucru, dar nimic nu poate lua locul lui Dumnezeu. – Anonim
  • Albina are mare nevoie de aripi chiar si dupa ce a adunat mierea in stup altfel s-ar ineca singura in miere. – Anonim
  • Credinta in Dumnezeu este haina ce ajuta in orice situatie, indiferent de…”vremea de afara. – Sanda Tulics
  • Daca tu nu-L poti gasi pe Dumnezeu, ghici cine este cel pierdut. – Anonim
  • Cel mai valoros lucru pe care il fac Psalmii, pentru mine, este sa exprime aceeasi bucurie, in Dumnezeu, care l-a facut pe David sa danseze.. – C.S Lewis
  • Esti singura Biblie pe care unii necredinciosi o vor citi vreodata. – Anonim
  • Un tanar batran va fi un batran tanar. – Benjamin Franlin
  • Unii pot fi atat de obsedati sa-L slujeasca pe Domnul Isus ca au uitat pur si simplu sa-L mai si iubeasca. – Anonim
  • Oamenii sunt pur si simplu caraghiosi: ei cheltuiesc bani pe care nu-i au, ca sa cumpere lucruri care nu le trebuie, pentru a-i impresiona pe altii pe care nu pot sa-i sufere. – Anonim
  • Este trist sa imbatranesti, dar frumos sa te coci la minte. – Anonim
  • Stiu ca corpul tau se simte, cu siguranta, mai bine, dar cum e dispozitia? Voi fi in legatura cu tine pentru a vedea daca vrei sa vorbesti… despre orice. – Anonim
  • Ca albul crinilor in floare, ca roua ce luceste-n soare, ca lacrima in ochi curata, ca rugaciunea inflacarata, ca adevaru-n stralucire, ca gingasa neprihanire, ca dragostea cea mai duioasa, ca frumusetea mai frumoasa, asa sa iti fie intreaga viata. – Anonim
  • Ma gandesc la tine si am incredere ca aceasta este doar o piatra de temelie de-a lungul cararii catre ceva mai bun. – Anonim
  • Este folositor sa insemnezi Biblia, dar este si mai folositor s-o lasi pe ea sa te insemneze. – Anonim
  • Este o amagire obisnuita ca poti face lucrurile mai bune vorbind despre ele.Actioneaza. – Anonim
  • Stiu ca uneori te simti in jos.Dar esti uimitor din toate punctele de vedere, ai cel mai bun suflet si cea mai stralucita minte.Stiu ca poti face orice, prietene. – Anonim
  • Nu este suficient sa fii bun, trebuie sa fii si bun la ceva. – Anonim
  • Ca si Enoh, cauta sa umbli cu Dumnezeu in anul care vine, dar nu uita ca pentru a merge alaturi de El, trebuie sa mergi neaparat in directia in care se indreapta El. – Anonim
  • Pentru ca Domnul, Dumnezeul tau, merge cu tine sa lupte impotriva dusmanilor tai pentru tine si sa te mantuiasca. – Anonim
  • La tinerete, zilele sunt scurte si anii lungi; la batranete, anii sunt scurti si zilele lungi. – Anonim
  • Dar mai presus de toate, tineti din rasputeri la dragostea dintre voi, pentru ca dragostea acopera multime de pacate. – I Petru 4, 8
  • Lauda matinala iti poate face ziua. – Anonim
  • Inainte de a adormi da-I lui Dumnezeu toate ingrijorarile tale, oricum sta treaz toata noaptea, iar cand tu nu vei mai vorbi El iti va asculta inima. – Anonim
  • Voltaire s-a laudat ca scrierile lui vor face ca Biblia sa fie uitata peste o suta de ani.De curand, operele lui complete s-au vandut pe … doi dolari. – Anonim
  • Cea mai buna lauda pe care o putem face adevarului este sa-l traim. – Anonim
  • Oricare ti-ar fi trecutul, tine minte ca ai inca un viitor imaculat. – Anonim
  • Biblia este unica intre cartile lumii pentru ca raspunde competent la cele doua intrebari fundamentale ale existentei: De unde? si De ce? – Anonim
  • Incearca sa numeri stelele intr-o noapte senina ca sa vezi cat de des Se gandeste Dumnezeu la tine; incearca sa numeri infinitatea de flori pe o pajiste si ai sa vezi de cate ori incearca Dumnezeu sa-ti faca bucurii.Ai numarat gingasii fulgi de nea intr-o zi de iarna? De atatea ori cauta Dumnezeu sa te sustina. – Anonim
  • O Biblie uzata de mult citit este semnul unui suflet bine hranit. – Anonim
  • Daca stii sa vezi ceva bun in fiecare om, aproape toti vor sfarsi prin a vedea ceva bun si in tine. – Anonim
  • Iubeste-L, daruieste-I tot ce e mai scump, „inima”, caci El(Isus) a fost cel care a platit mai intai pretul fericirii tale. – Anonim
  • Pe o raza stravezie iti trimit cu drag in soapta: pace tie! Iti trimit si-un cant usor: somn odihnitor.Iti trimit o mangaiere :Domnul iti vine in ajutor.Cand te vei trezi in zori sa zambesti cu bucurie: ziua care va urma sa fie Isus in ea. – Anonim
  • Razvratirea este calea cea lunga spre distrugere.Ascultarea este calea ingusta catre viata vesnica. – Anonim
  • Dumnezeu nu ne-a dat un spirit timid, ci unul puternic, iubitor si stapan pe sine. – Anonim
  • Fa-ti timp sa traiesti–este secretul succesului; fa-ti timp sa gandesti–este sursa puterii; fa-ti timp sa te joci–este secretul tineretii; fa-ti timp pentru prietenie–este sursa fericirii; fa-ti timp sa razi–iti va usura povara vietii; fa-ti timp sa visezi–iti va invata sufletul sa zboare; fa-ti timp pentru familie. – Anonim
  • Daca la inceput nu reusesti, atunci parasutismul nu este cu siguranta pentru tine. – Anonim
  • Biblia este data pentru a fi paine pentru fiecare zi, nu prajitura pentru ocazii speciale. – Anonim
  • Biblia este ceasul vremii si al istoriei. – Vasile Raut
  • Intotdeauna gasesti timp, cand este sa faci ceea ce-ti place. – Anonim
  • Pe masura ce vei merge pas cu pas, EU voi deschide calea inaintea ta, El ne da suficienta lumina pentru astazi, suficienta putere pentru o zi… ISUS TE IUBESTE. – Anonim
  • Numai credinta neclintita mantuieste pe om aici si dincolo deopotriva.Credinta e puntea vie peste prapastiile dintre sufletul zbuciumat si lumea plina de enigme, si mai cu seama intre om si Dumnezeu. – Liviu Rebreanu
  • Ceea ce altii dispretuiesc, Dumnezeu este incantat sa onoreze. – Anonim
  • Daca vrei sa ai succes in viata, formeaza o echipa cu Dumnezeu. – Anonim
  • In viata conteaza numai ceea ce faci. – Anonim
  • Solutia la problema ecologica nu este doar o chestiune de stiinta, tehnologie si politica, ci, poate in principal, o chestiune care tine de schimbarea mintii, de noi valori si de un etos nou.In teologia crestina utilizam termenul de metanie, care inseamna schimbarea mintii, o schimbare totala a mentalitatii. – Anonim
  • Pur si simplu nu pare corect ca cineva la fel de devotat si muncitor ca tine sa pateasca una ca asta.Dar am incredere in aceleasi calitati ca te vor ajuta sa revii cand esti gata. – Anonim
  • Nu-ti insusi invataturile false. – Anonim
  • Cu cat mai clar vom vedea suveranitatea lui Dumnezeu, cu atat vom fi mai putin nedumeriti de rautatile oamenilor. – Anonim
  • Inima crestinului este caminul Duhului Sfant. – Anonim
  • Dumnezeu iubeste pe fiii Sai, nu pentru ceea ce ei sunt, ci pentru ceea ce El este. – Anonim
  • Absenta este cel mai obisnuit leac pentru dragoste. – Anonim
  • Daca gasesc in mine o dorinta pe care nicio experienta din lumea asta nu o poate satisface, atunci cea mai probabila explicatie e aceea ca am fost creat pentru o alta lume. – Anonim
  • Florile care se inclina spre soare, o fac inclusiv in zile innorate. – Anonim
  • Sacrificiul a fost exact ceea ce Dumnezeu dorea si noi aveam nevoie. – Anonim
  • Unii oameni mai au inca de invatat ca o cale rea nu te va putea duce niciodata intr-o directie buna. – Anonim
  • Cand Satan ti-aduce aminte de trecutul tau, adu-i aminte si tu de viitorul lui. – Anonim
  • Una din cele mai rapide cai de a “incalzi” o biserica este sa pui mai mult foc in cel de la amvon. – Anonim
  • Nimic nu este imposibil, cuvantul insusi spune„ Sunt posibil. – Anonim
  • In orice moment aveti puterea sa spuneti: nu asa se va incheia povestea. – Anonim
  • Cu banii este la fel ca si cu sentimentele: totul depinde daca esti Posesorul sau … Posedatul. – Anonim
  • Nu dispera cand greul vietii te apasa, si nici nu plange pentru al tau destin, caci dupa suferinta viata-i mai frumoasa, cum dupa ploaie ceru-i mai senin. – Anonim
  • Te-am admirat intotdeauna.Stiu ca poti face orice daca incerci suficient de mult si nimic nu te poate impiedica sa fii cel mai bun.Cred in tine, prietene. – Anonim
  • Omul are caracterul pe care il vrea. – Anonim
  • Nu lasa pe nimeni sa-ti treaca prin minte cu picioarele murdare. – Anonim
  • Imi pare rau ca te confrunti cu un obstacol.Nu stiu ce sa spun, cu exceptia faptului ca imi pasa de tine si sunt aici pentru tine. – Anonim
  • Evita pe satana ca pe un leu, teme- te de el ca de un sarpe si nu te increde in el ca intr-un inger de lumina. – Anonim
  • Noaptea incepe cu prima stea, ziua incepe cu prima raza de lumina, suferinta incepe cu prima lacrima, dar fericirea incepe cu DUMNEZEU. – Anonim
  • Si asta va trece.Si, speram, nu ca piatra la rinichi. – Anonim
  • Un lucru pe care trebuie sa-l invete inca multe persoane este ca mergand pe o cale rea nu poti ajunge la o destinatie buna. – Anonim
  • Daca toti am aprecia ce avem… nu am pierde nimic. – Anonim
  • Dumnezeu este credincios si nu te va lasa ispitit dincolo de capacitatea ta, dar cu ispita va oferi si calea evadarii, pentru ca tu sa o poti indura. – Corinteni 10:13
  • Un simplu banut te poate impiedica sa vezi chiar si cea mai luminoasa stea, daca il tii prea aproape de ochi. – Anonim
  • In aceasta noapte, stelele vor straluci in cinstea ta, luna va zambi pentru tine, iar ingerii iti vor canta. – Anonim
  • Tineti minte cine sunteti.Nu faceti compromisuri pentru nimeni, din niciun motiv.Sunteti un copil al Dumnezeului Atotputernic.Traiti acest adevar. – Anonim
  • Disperarea omului are radacinile in anonimatul lui. – Anonim
  • Viata nu se masoara prin cantitate, ci prin calitatea ei. – Anonim
  • Unora le este greu sa puna ideile in cuvinte, mie mi-e cel mai greu sa le pun in … practica. – J.W. von Goethe
  • Invataturile lui Dumnezeu ofera adevar- Anonimata cunostinta pentru viata. – Anonim
  • Inchinarea schimba inchinatorul dupa imaginea Celui la care se inchina. – Jack Hayford
  • Cand astepti tramvaiul, intotdeanua din directia opusa vor veni mai multe tramvaie. – Anonim
  • Bazandu-ma pe promisiuni nu voi cadea.Ma odihnesc in Mantuitorul meu, acesta este totul pentru mine. – Anonim
  • Casa mica, dar ingrijita, gradinita frumos plivita, si o nevasta indragostita; trei lucruri pentru o fericire negraita. – Anonim
  • Adevarata libertate nu consta in a alege propriul tau drum, ci in a ceda alegerea lui Dumnezeu. – Anonim
  • Nu dispretui lucrurile mici; o lumanare poate face oricand ceea ce nu poate face niciodata soarele: sa lumineze … noaptea. – Anonim
  • In ce ma priveste, am ajuns sa traiesc fiecare zi ca si cum ar fi cea dintai, dar si cea din urma zi a vietii mele. – Anonim
  • Lasa-L pe Dumnezeu sa lucreze prima data in viata ta, si apoi lasa-L sa lucreze prin viata ta. – Anonim
  • Adevarata marime a averii cuiva este cat a investit el pentru vesnicie. – Anonim
  • Uneori, te confrunti cu dificultati nu pentru ca faci ceva gresit, ci pentru ca faci ceva corect. – Anonim
  • In mod sigur, ceea ce ocupa intreg timpul si energiile cerului trebuie sa fie un model perfect pentru pamant. – Paul E. Billheimer
  • Nu judeca un om dupa hainele pe care le poarta: Dumnezeu a facut omul, croitorul, hainele. – Anonim
  • O ascultare amanata este in esenta tot o neascultare. – Anonim
  • O, scumpa dragoste divina ce indulcesti orice amar! Tu esti totul, esti lumina, esti infinit fara hotar. – Anonim
  • Un adolescent este un minor care devine uneori o problema majora. – Anonim
  • Alcoolul conserva fiintele moarte, dar le ucide pe cele vii. – Anonim
  • Toata omenirea poate fi impartita in trei categorii: cei de neclintit, cei care pot fi pusi in miscare si cei care ii pot misca pe altii. – Anonim
  • Viata ar fi mult mai placuta daca ne-am putea uita si necazurile tot atat de repede ca si binecuvantarile. – Anonim
  • Slujim lui Hristos cand slujim celor in nevoie. – Anonim
  • Banii ne pot duce oriunde, cu exceptia cerului, si ne pot da orice, cu exceptia fericirii. – Anonim
  • Unii oameni falsifica bani; unii bani falsifica oameni. – Anonim
  • Nu poti deveni parte din poporul lui Dumnezeu, care este Biserica lui Cristos, printr-un act de vointa, sau prin schimbare de caracter, sub influenta anumitor persoane din conducerea bisericii, ci trebuie sa fii nascut din nou din samanta lui Dumnezeu. – Anonim
  • Oamenii au fost facuti pentru a functiona cu dragoste si nu functionea- Anonimza bine cu nimic altceva. – Anonim
  • Pastreaza ferm valorile cele vesnice; nu te lipi de valorile lumesti. – Anonim
  • Dumnezeu ne-a facut dupa chipul Sau; nu incerca sa-L faci pe El dupa al tau. – Anonim
  • Nu exista pericolul ca Biblia sa ajunga o carte “depasita”, atata vreme cat noi nici n-am ajuns inca sa tinem pasul cu ea. – Anonim
  • Inchinarea este in primul rand pentru beneficiul Lui, nu al nostru, desi este minunat sa descoperi ca oferindu-I Lui placere, noi insine intram in ceea ce poate deveni cea mai bogata si folositoare experienta in viata. – Graham Kendrick
  • O constiinta curata este un semn sigur al unei memorii proaste. – Anonim
  • Intr-un moment ca acesta, nici macar nu va deranjati cu felurile de mancare.Luati o lingura si incepeti sa scoateti inghetata direct din cutie. – Anonim
  • Lucrurile cele mai frumoase in viata nu sunt facute de mana omului si nu se pot cumpara. – Anonim
  • Ai fost crescut sa respecti batranii, asa ca acum nu trebuie sa respecti pe nimeni. – Anonim
  • Stiu ca pozitia potrivita te asteapta inainte. – Anonim
  • Pe piatra aspra a vietii sa lasi o dara fina, din aurul virtutii, din sfanta lui lumina.Si-n mana ce-ti loveste a vietii tale floare, sa lasi parfumul dulce ca dar spre inviorare, iar celui ce-ti arunca a clevetirii piatra, da-i painea rugaciunii si-a dragostei ce iarta.Atunci duci mantuirea cu-adevarat prin lume si-atunci tu porti cu cinste al Domnului sfant nume. – Anonim
  • Totul este amuzant, atata timp cat i se intampla altcuiva. – Anonim
  • Un zambet este un mod ieftin de a-ti schimba aspectul. – Anonim
  • In termeni religiosi, modul in care ne raportam la natura reflecta in mod direct modul in care ne raportam la Dumnezeu si la semenii nostri, precum si modul in care ne raportam la biodiversitatea creatiei. – Anonim
  • Cand te vorbesc altii de rau traieste frumos, ca nimeni sa nu-i creada. – Anonim
  • Cand Dumnezeu iarta, de asemenea si uita. – Anonim
  • El da putere celor slabi, iar celor ce nu au puteri le creste puterea. – Isaia 40:29
  • Bunatatea inimii… frumusetea sufletului. – Anonim
  • Amintiti-va intotdeauna ca sunteti unic la fel ca toti ceilalti. – Anonim
  • Nicio datorie nu este mai urgenta decat aceea de a spune „multumesc. – Anonim
  • Pe picioarele tale vezi de ce esti in stare tu…pe genunchi vei vedea de ce e in stare Dumnezeu. – Anonim
  • Dumnezeu nu a spus niciodata ca va fi usoara calatoria, dar El a spus ca sosirea va merita. – Anonim
  • Cine nu protesteaza contra pacatului, in realitate coopereaza cu el. – Anonim
  • Nasterea lui Christos L-a adus pe Dumnezeu la om, insa doar crucea lui Christos il poate duce pe om la Dumnezeu. – Anonim
  • Priveste la Isus, a carui dragoste e mai mare ca orice, si inima ta va fi inviorata in orice stramtorare. – Anonim
  • Raspunsurile lui Dumnezeu sunt cateodata mai bune decat rugaciunile noastre. – Anonim
  • Lumea aceasta nu este numai un dar al lui Dumnezeu, ci si o provocare pentru oameni.Cel putin am ajuns sa cunoastem adevarul ca ne-am comportat inadecvat cu mediul natural si resursele lui.Consecintele sunt simple si dureroase.Sunt evidente in aerul pe care il respiram, in apa pe care o bem, in mancarea pe care o consumam, in problemele de sanatate emotionala si fizica pe care le confruntam, precum si in relatiile dintre noi pe plan local, regional, national si global. – Anonim
  • Viata este ca o piesa de teatru; nu lungimea ei conteaza, ci felul cum isi interpreteaza rolul. – Anonim
  • Ca un lastar frumos si verde intr-un pamant uscat de soare … ca un izvor ce nu se pierde printre nisipuri arzatoare …asa sa fie a ta fiinta in lumea de-ntuneric plina..sa-mprastii pururi prin credinta: viata, pace si lumina. – si voia Lui sa faci in toate !! Anonim
  • Dumnezeu promite ca o sa-Si faca cunoscuta prezenta in mijlocul poporului, cand acesta se aduna si I se inchina.Pe de alta parte, unde poporul lui Dumnezeu refuza constant adevarata inchinare spirituala, prezenta Lui manifestata este experimentata foarte rar. – Ralph Mahoney.
  • Ecologia este legata in mod inevitabil de sociologie si economie, astfel toate activitatile ecologice sun masurate si judecate in ultima instanta dupa efectele pe care le au asupra celor mai defavorizati si in suferinta din lume.Problema ecologica este in esenta una sociologica. – Anonim
  • Omul religios incepe cu credinta in Dumnezeu, iar omul de stiinta sfarseste cu credinta in Dumnezeu. – Emil Cioran
  • Intelepciunea este aliata adevarului si prietena nevinovatiei. – Anonim
  • Adevaratii prieteni au inimi care bat la unison. – Anonim
  • Nu stiu ce simti, terminand acest capitol din cariera.Dar vreau sa stii ca sunt aici pentru tine pentru a vorbi sau pentru a te ajuta in orice mod pot. – Anonim
  • Nimeni nu vorbeste atat de mult despre Dumnezeu ca acela care incearca sa-I nege existenta.Dar nu poti sa negi decat ceea ce exista. – Anonim
  • Multe rugaciuni sfarsesc in „cutia de scrisori pierdute” pentru ca duc lipsa de adresa exacta. – Anonim
  • Nu poti straluci ca un diamant, daca nu esti dispus sa fii taiat ca un diamant. – Anonim
  • Incalzirea globala este o criza morala si o provocare morala. – Anonim
  • Uneori este mai bine sa lasi pe maine ceea ce ai putea… strica astazi. – Anonim
  • Sufletul n-ar avea curcubeu daca ochii n-ar avea lacrimi. – Anonim
  • Fara credinta te scufunzi. – Anonim
  • In armata lui Dumnezeu nu exista soldati necunoscuti. – Anonim
  • O singura data in lumea noastra s-a intamplat ca intr-un grajd simplu sa se afle ceva cu mult mai mare decat intreaga noastra lume. – C.S. Lewis
  • Domnul sa va inmulteasca si sa prisositi in dragoste unul catre altul si catre toti. – 1 Tesaloniceni 3:12
  • Uneori 2 si cu 2 fac 4. – Anonim
  • Pentru a opri un zvon, incepe sa te rogi. – Anvonim
  • Ocrotirea vitalitatii si diversitatii planetei noastre este o responsabilitate sfanta si o vocatie comuna. – Anonim
  • Voiam doar sa spun ca ne e dor de tine la serviciu.Asteptam cu nerabdare momentul in care sa te simti mult mai bine. – Anonim
  • Spiritualitatea nu se masoara prin ce facem, ci prin cat ascultam. – Anonim
  • Ploi de binecuvantari, rauri de fericire, stele de impliniri iti doresc, si Tatal nostru din cer sa te calauzeasca si sa iti pazeasca pasii zi de zi. – Anonim
  • Hraneste-ti credinta si temerile tale vor muri de foame. – Anonim
  • Iti poti face mult mai multi prieteni cu urechile decat cu glasul. – Anonim
  • Sunt o pasare timpurie si o bufnita de noapte…asa ca sunt intelept si am viermi. – Anonim
  • Cand un crestin moare, tocmai a inceput sa traiasca. – Anonim
  • A ne increde in El inseamna, desigur, sa incercam sa facem tot ce spune El.Nu ar avea nici un sens sa spui ca te increzi intr-o persoana, daca nu tii seama de sfatul ei.Astfel, daca te-ai predat pe tine insuti cu adevarat lui Dumnezeu, din aceasta trebuie sa rezulte ca incerci sa-L asculti. – Citat din Crestinismul redus la esente
  • Copiilor nu le e frica de moarte. – Anonim
  • Lumina ta sa straluceasca si viata ta sa infloreasca, iar Dumnezeu sa-ti daruiasca comori de har si fericire, de dragoste si de iubire. – Anonim
  • Hristos este unicul drum catre cer; toate cararile sunt scurtaturi catre condamnare. – Anonim
  • Fii puternic si curajos.Nu te teme si nu te inspaimanta de ei, caci Domnul, Dumnezeul tau, merge cu tine; El nu te va parasi niciodata. – Deuteronom 31:6
  • Lucrurile nu satisfac.Isus, da. – Anonim
  • Credinta mica te poate duce in cer, dar una mare poate aduce cerul la tine. – Anonim
  • Nu subestimati niciodata puterea faptelor voastre.Cu doar un simplu gest puteti schimba spre bine sau spre rau, viata cuiva. – Anonim
  • Cea mai inalta motivatie pentru a asculta de Dumnezeut este dorinta de a-I plac. – Anonim
  • Consideram ca radacinile crizei mediului nu sunt in principal economice sau politice, nici tehnologice, ci in mod profund si esential religioase, spirituale si morale.Este o criza despre si din interiorul inimii omului. – Anonim
  • Chiar si cele mai stralucite calatorii incep cu … un singur pas. – Anonim
  • Viata crestina nu este un nivel constant.Daca ai momentele de profunda descurajare, trebuie sa mergi la Dumnezeu in rugaciune, cu lacrimi in ochi, si sa spui: O, Doamne, iarta-ma sau ajuta-ma. – Anonim
  • Cei ce se pleaca pentru a servi pe pamant vor fi drepti in Cer. – Anonim
  • Biblia este ca un telescop: trebuie sa te uiti prin ea, nu la ea. – Anonim
  • Adevaratul castig in viata este viata, nu banii. – Anonim
  • Tatal nostru din ceruri nu ia nimic din mana copiilor Sai, decat atunci cand vrea sa le dea ceva mai bun in schimb. – George Muller
  • Dumnezeu a pus deoparte lucruri mari pentru tine! Traieste viata la maxim! Apreciaz-o la adevarata valoare, pentru ca viata e fragila si trecatoare. – Anonim
  • Studiaza Biblia ca sa fii intelept; crede-o ca sa fii in siguranta; traieste-o ca sa fii sfant si fericit. – Anonim
  • Multi crestini se asteapta ca lumea sa aiba respect pentru o Carte pe care ei o … neglijeaza. – Anonim
  • Daca imprejurarile vietii ne gasesc in Dumnezeu, Il vom gasi pe Dumnezeu in toate imprejurarile vietii. – Anonim
  • Multi oameni se indoiesc de ceea ce pot, dar foarte putini au dubii despre cat de importanti sunt. – Anonim
  • O speranta in inima pune un suras pe fata. – Anonim
  • Mergi cat de departe poti vedea acum si cand vei ajunge acolo vei vedea si mai departe. – Anonim
  • Cauta pe cineva care sa stea langa tine la greu si atunci nu te vei mai simti niciodata singur! Nici soarta si nici gloata nu se arunca repede asupra la doi. – Anonim
  • Ar trebui sa ne temem mult mai mult ca noi nu-L auzim pe Dumnezeu, decat ca nu ne aude El pe noi. – Anonim
  • Pamantul si oamenii au fost creati si meniti sa existe intr-o relatie de respect si armonie. – Anonim
  • Gloria lui Dumnezeu se arata atunci cand omul traieste viata din plin. – Anonim
  • Daca implinesti doar sperantele oamenilor, vei pierde aprobarea lui Dumnezeu. – Anonim
  • Nu stiu cum se simte depresia si imi doresc din toata inima sa nu stii nici tu. – Anonim
  • Pastreaza credinta, dar nu numai pentru tine. – Anonim
  • Dumnezeu nu ne-a creat cu ajutorul nostru, dar acum nu ne mantuieste fara ascultarea noastra. – Anonim
  • N-aveam pantofi si carteam, dar am intalnit un om care nu avea picioare. – Anonim
  • Hristos ofera consolare pentru cei indurerati si curatire pentru cei vinovati. – Anonim
  • Biblia este o fereastra prin care putem privi din lumea aceasta, ca dintr-o inchisoare, inspre libertatea vesniciei. – Anonim
  • S-ar putea ca scopul tau in viata sa serveasca drept avertisment pentru ceilalti. – Anonim
  • In viata fericirea suprema este convingerea ca suntem iubiti. – Anonim
  • Una din problemele noastre este ca am lasat “hotararile” sa ia locul “hotararii. – Anonim
  • Numara binecuvantarile, nu incercarile; numara zambetele, nu lacrimile; numara prietenii, nu dusmanii; in toate bazeaza-te pe Dumnezeu. – Anonim
  • Nu toate fetele care se marita sunt fericite, unele doar … triumfatoare. – Anonim
  • Fa-ti expresia fetei sa se schimbe, zambeste. – Anonim
  • Cerul este plin de raspunsuri la rugaciuni pe care nimeni niciodata n-a avut curajul sa le faca. – Anonim
  • Traim in fapte, nu in ani; in bucurii si nu in bani; in sentimente ce-au ramas, nu-n limbile ce merg pe ceas.Ne masuram cu ce-am facut, nu doar cu ceasul ce-a batut.Si vom primi doar ce am dat, saraci sau sfinti la secerat. – Anonim
  • Nimeni nu este suficient de bogat ca sa-si rascumpere trecutul. – Anonim
  • Cele zece porunci si tabla inmultirii nu sunt in pericol de a fi demodate. – Anonim
  • Este o mare diferenta intre carti facute de oameni si CARTEA care face oameni. – Anonim
  • Prietenia este ca a te pipi pe tine insuti: toata lumea o poate vedea, dar numai tu primesti senzatia calda pe care o aduce. – Anonim
  • Ia un zambet si daruieste-l celui care nu l-a avut niciodata… Ia o raza de soare si trimite-o acolo unde domneste intunericul… Descopera un izvor de ape si spala-l pe cel ce traieste in namol… Ia o lacrima si pune-o pe obrazul celui ce n-a plans niciodata… Ia curajul si pune-l in inima celui care nu stie sa lupte… Descopera viata si povesteste-o celui ce n-o intelege… Ia speranta si traieste in lumina… Ia bunatatea si da-o celui care nu stie sa dea… Descopera iubirea si arat-o lumii. – Anonim
  • Crucea descopera sfintenia lui Dumnezeu si pacatosenia omului. – Anonim
  • La fel cum inchinarea incepe intr-o asteptare sfanta, se termina in ascultare sfanta.Ascultarea sfanta salveaza inchinarea de la a deveni un opiu, o evadare din nevoile stresante ale vietii moderne. – Richard Foster.
  • Lasa lumina sa-ti conduca pasii, lasa iubirea sa-ti conduca inima, lasa dragostea sa-ti conduca viata, lasa-L pe Dumnezeu sa le conduca pe toate. – Anonim
  • Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unul pe altul.Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul.Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii. – Ioan 13, 35
  • Nimeni nu te poate face sa te simti inferior fara acordul tau. – Anonim
  • Daca n-am mai fi indiferenti… nimeni nu ar plange. – Anonim
  • Cunostinta semeteste, iar iubirea zideste. – I Corinteni 8, 1
  • O credinta mica te poate duce la Cer, dar o credinta mare poate aduce Cerul la tine. – Anonim
  • Singura dovada reala despre iubire este sacrificiul suprem. – Anonim
  • Lucrurile sunt pentru noi ceea ce credem noi despre ele.Asta inseamna ca, pe termen lung, atitudinea noastra fata de lucruri este mai importanta decat lucrurile propriu-zise. – Anonim
  • Suntem chemati;de fapt, suntem obligati sa ne asumam rolul de a conserva pamantul ca un dar si resursa oferita omenirii de un Creator iubitor. – Anonim
  • In spatele oricarui invingator sta cineva care spune:”Am INCREDERE in TINE. – Anonim
  • Ghioceii de la tample vestesc primavara unei alte vieti. – Anonim
  • Crestinii care vor sa aiba parte de promisiunile lui Dumnezeu trebuie sa asculte si de poruncile Lui. – Anonim
  • Cu cat cunoasterea despre bunatatea si harul lui Dumnezeu asupra vietii tale este mai mare, cu atat este mai probabil sa-L auzi in furtuna. – Anonim
  • Nu exista biruinta fara suferinta. – Anonim
  • Potentialul tau este suma tuturor posibilitatilor pe care Dumnezeu le are pentru viata ta. – Anonim
  • Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea ca a dat pe singurul sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. – Ioan 3,16
  • Cand privesti in jos si ametesti, incearca sa privesti in sus. – Anonim
  • Domnul care te-a facut, vrea sa faci din El centrul vietii tale. – Anonim
  • Cunoasterea de Dumnezeu ne face umili; a ne cunoaste pe noi insine, ne mentine umili. – Anonim
  • Depozitul lui Dumnezeu niciodata nu are rafturi goale. – Anonim
  • Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire inseamna felul de a-l escalada. – Anonim
  • Marile batalii ale vietii se dau zilnic in incaperile tacute ale sufletului. – Anonim
  • Omul nu face ce vrea, dar vrea ceea ce face. – Anonim
  • Incercarile sunt scoala in care se faureste increderea. – Anonim
  • Inteleg cum se poate uita cinva spre pamant si sa devina ateu, dar nu pricep cum poate cineva privi cerul si sa mai poata sa creada ca nu exista Dumnezeu. – Abraham Lincoln
  • Cand prietenii incep sa-ti spuna ce tanar arati, sa stii ca aceasta este un compliment pentru unul care NU MAI ESTE tanar. – Anonim
  • Viata este alcatuita numai din intamplari, dintre care unele se repeta. – Anonim
  • Dumnezeu nu ne da tot ce vrem, dar El isi implineste promisiunile, conducandu-ne de-a lungul celor mai bune si mai drepte cai catre Sine. – Anonim
  • Cei care binecuvanteaza pe Dumnezeu in incercarile prin care trec, vor fi binecuvantati de Dumnezeu prin incercarile lor. – Anonim
  • Valoarea Bibliei nu consta in simplul fapt al cunoasterii ei, ci in ascultarea ei. – Anonim
  • Cel mai dificil moment al ateistului este atunci cand este multumit, dar n-are cui sa ii multumeasca. – Anonim
  • Celor ce beau ca sa-si inece necazul trebuie sa li se spuna ca el stie sa … inoate. – Anonim
  • Cine are credinta, cand se roaga pentru ploaie, tine mana pe umbrela. – Anonim
  • Daca vreti sa vorbiti vreodata sau pur si simplu sa plangeti, eu sunt prietenul vostru. – Anonim
  • Domnul este puterea si puterea mea; el a devenit mantuirea mea.Acesta este Dumnezeul meu, pe care il voi lauda, Dumnezeul stramosilor mei, pe care il voi lauda. – Anonim
  • Daca aveti nevoie de cineva care sa va faca treburile casnice, sa gateasca sau orrice altceva, eu sunt acel cineva. – Anonim
  • Spune-mi dimensiunea visurilor tale si- ti voi spune dimensiunea (D)(d)umnezeului tau. – Anonim
  • Poate ca Biblia o fi veche, dar adevarurile ei sunt totdeauna noi. – Anonim
  • Adevaratele comori nu sunt in CEC-uri sau pe carduri, ci in suflet. – Anonim
  • Atitudinea este mult mai importanta decat aptitudinile. – Anonim
  • Cel mai bun loc dintr-un bar este … afara. – Anonim
  • Poti aduna multa cunostinta prin efortul propriu, dar adevarata intelepciune vine numai de la Dumnezeu. – Anonim
  • Mi-a parut foarte rau sa aud despre concedierea ta.Sper sa-ti dai seama cat mai curand de pasii urmatori. – Anonim
  • Nimeni nu-si ia diploma in studiul Bibliei pana nu ajunge sa stea fata in fata cu Autorul ei. – Anonim
  • Unele vieti se aseamana cu acele flori care infloresc si raspandesc parfumul lor spre inserare. – Anonim
  • Alegerile de astazi iti vor afecta ziua de maine. – Anonim
  • Credinta inseamna sa faci primul pas chiar daca nu vezi toata scara. – Martin Luther King
  • Important este nu cat de mult, ci cat de frumos traiesti. – Anonim
  • Credinta este o oaza in inima la care nu poate ajunge niciodata caravana gandirii. – Kahlil Gibran
  • Daca ai un berbec in biserica, decat sa lupti cu el mai bine lucreaza cu el. – Anonim
  • Fii ca un ratoi, la suprafata apei stai calm si nemiscat, dar sub apa pedaleaza nebuneste. – Anonim
  • Nu-ti fie teama sa-ti incredintezi viitorul pe care nu-l cunosti unui Dumnezeu pe care-L cunosti. – Corrie Ten Boom
  • Toate promisiunile lui Dumnezeu se sprijina pe intelepciunea Sa. – Anonim
  • Cand iti este greu sa ierti, gandeste-te la tot ce ti-a iertat Dumnezeu. – Anonim
  • Fii tu insuti schimbarea pe care o doresti de la lume. – Anonim
  • Cum se poate ca sa le fie interzis copiilor nostri sa citeasca Biblia in scoli, dar sa li se dea voie s-o citeasca daca ajung in inchisoare? Nu credeti ca ar fi mai intelept sa-i lasam sa citeasca Biblia in scoli ca sa nu mai ajunga in inchisoare. – Anonim
  • Iubeste persoanele, nu lucrurile; foloseste-te de lucruri, nu de persoane. – Anonim
  • Fii puternic! Fii fara frica! Nu va temeti si nu va speriati de dusmanii vostri, pentru ca Domnul, Dumnezeul vostru, este cel care merge cu voi.Nu te va dezamagi si nici nu te va abandona. – Anonim
  • Legile lui Dumnezeu dureaza mult mai mult decat cei care le incalca. – Anonim
  • Inchide ochii si lasa-Ma pe Mine sa-ti mai port de grija inca o zi, sa te rasfat cum stiu Eu mai bine si sa adormi in bratul Meu divin si am sa-ti spun ca dincolo de ceata, peste putina vreme vine iar o binecuvantata dimineata in care tu pasesti mereu prin har. – Anonim
  • Ridica-te… ia curaj si fa-o. – Ezra 10:4
  • Cele 3 lucruri care caracterizeaza omul sunt locul, timpul si inefabilul. – Anonim
  • Continua sa luminezi.Dumnezeu va pune lumina ta acolo unde este cea mai mare nevoie de ea.Daca Ii permiti lui Dumnezeu sa te calauzeasca. – Anonim
  • Doar zile senine si cer insorit / Fac din gradina un loc pustiit. – proverb arab
  • Biblia ne-a fost lasata pentru transformarea noastra. – Anonim
  • Vai de cel ce crede in faclie, dar neaga soarele! – N. Iorga
  • Construieste o prietenie cu Isus in istoria vietii tale. – Anonim
  • Esti lumina mea calauzitoare, prietene.Cel mai bun lucru care mi s-a intamplat vreodata, tot de ce am nevoie.Stiu ca iti vei atinge fiecare obiectiv si voi fi extrem de mandru de tine, ca de obicei.Nu ceda niciodata. – Anonim
  • Cu inteligenta si talentul tau, stiu doar ca vei aduce o contributie pozitiva oriunde te-ai duce. – Anonim
  • Nu-ti fie teama, caci sunt cu tine.Nu te descuraja, pentru ca eu sunt Dumnezeul tau.Te voi intari si te voi ajuta.Te voi ridica cu mana mea dreapta invingatoare. – Isaia 41:10
  • Drumul spre succes este presarat cu multe locuri de parcare tentante. – Anonim
  • Dumnezeu nu ne scuteste de furtunile vietii; El este refugiul nostru in furtunile vietii. – Anonim
  • Cand Dumnezeu iarta, este vremea ca si noi sa uitam. – Anonim
  • Fiecare raza de soare care-ti mangaie obrazul, fiecare adiere de vant, fiecare parfum de floare, fiecare ciripit de pasare, fiecare cantec de greier…reprezinta soapta Tatalui ceresc, care vrea sa-ti aminteasca mereu si mereu:”Eu sunt cu tine, nicidecum n-am sa te las,cu niciun chip nu te voi parasi. – Anonim
  • Dumnezeu merge in fata ta ca un ghid, in spatele tau ca un protector si langa tine ca un prieten. – Anonim
  • Un muncitor care face doar ce i se spune este un sclav.Numai acela care vrea sa faca ceva mai mult este cu adevarat liber. – Anonim
  • Simtamantul nostru fata de pacat totdeauna va fi proportional cu apropierea noastra de Dumnezeu. – Anonim
  • Cainta nu zice doar „imi pare rau”, ci de asemenea : „gata, pana aici. – Anonim
  • Daca toti ne-am zdrobi mandria… nimeni nu ar „muri. – Anonim
  • Interesant, cand ii cunosti Autorul, iti place mai mult Cartea. – Anonim
  • Saracia nu duce pe nimeni la betie fara consimtamantul celui in cauza, dar betia duce la saracie, fie ca ne place sau nu. – Anonim
  • Doar viata ce o traim pentru altii este o viata ce merita traita. – Anonim
  • Dumnezeu ne iubeste pe fiecare dintre noi ca si cand am fi doar unicii. – Anonim
  • Daca toti am crede… lumea ar fi plina de minuni. – Anonim
  • Caci Dumnezeu nu ne-a dat un spirit de timiditate si lasitate, ci ne-a dat un spirit de putere si iubire si de minte calma si bine echilibrata, disciplina si autocontrol. – Timotei 1:7
  • Ochii sa-ti fie indreptati mereu spre biruinta, tu crede numai pentru ca cel care face totul e chiar Isus, nimic nu trebuie sa-ti rapeasca din inima ta bucuria mantuirii. – Anonim
  • Pentru crestin, frustrarea poate fi vointa lui Dumnezeu. – Anonim
  • Invata sa iubesti fiecare clipa a vietii tale, invata sa iubesti deopotriva si zambetul si lacrima si nu te lasa nicicand biruit de dureri, ridica-te deasupra oricaror incercari si biruie totul cu zambetul tau. – Anonim
  • Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai. – Ioan 15, 13
  • Daca ti-e greu sa recunosti adevarul, sa stii ca te iubesti pe tine mai mult decat iubesti adevarul. – Anonim
  • Cat de des uitam scopul acesteia.Putem deveni asa de strategici, incat sa ne inchinam cu dorinta de a ajuta biserica sa creasca, nu pentru ca El este vrednic.Dar noi facem asta pentru ca Dumnezeu este vrednic si vrem sa ne inchinam Lui. – Tommy Walker
  • Fara cuvinte sau sfaturi intelepte.Doar eu.Ma gandesc la tine.Sper pentru tine.Iti doresc zile mai bune inainte. – Anonim
  • Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta, chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic.Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic. – 1 Corinteni, 13:1. – 13
  • Cel mai potrivit raspuns la binecuvantarile nemeritate este o ascultare neconditionata. – Anonim
  • Cea mai buna metoda de a infrunta schimbarile vietii este sa privim catre neschimbatorul Dumnezeu. – Anonim
  • Un zambet pretuieste mai mult decat aurul, pentru a-l oferi nu ne costa nimic, in schimb in ochii celui cel primeste valoreaza mult mai mult. – Anonim
  • Cei care merg cu Dumnezeu nu se pierd cand ii prinde noaptea pe drum. – Anonim