O lunga retea de coruptie, care implica fiecare presedinte ales democratic din 2000, a erodat sistemul politic al acestei tari pana la criza actuala.
De la inceputul secolului, Peru a ales cinci presedinti prin vot popular. Toti au fost condamnati sau se confrunta cu proceduri judiciare. Alberto Fujimori ispaseste o pedeapsa de 25 de ani pentru crime impotriva umanitatii.
Restul presedintilor au fost implicati in scandaluri de coruptie. Alejandro Toledo, care este liber pe cautiune in Statele Unite, are o cerere de extradare pentru doua procese in care este acuzat ca ar fi primit pana la 35 de milioane de dolari de la firma braziliana de constructii Odebrecht. Ollanta Humala se confrunta cu un proces de eliberare conditionata care investigheaza spalarea banilor.
Alan Garcia, care fusese acuzat ca a primit aproximativ 24 de milioane de dolari tot de la Odebrecht, a decis sa-si ia viata in aprilie 2019 inainte de derularea procesului judiciar. In cele din urma, Pedro Pablo Kuczynski, care fusese ministru al Economiei in timpul administratiei Toledo, a fost si el acuzat ca a primit mita de la compania braziliana de constructii si se afla in arest la domiciliu.
Acest lung complot de scandaluri de coruptie, care a degradat sistemul politic peruan in ultimii 25 de ani, tocmai s-a incheiat cu succesiunea a trei presedinti in doar opt zile.
„Instabilitatea politica actuala este declansarea unei crize atata timp cat aceasta este profunda”, spune Paula Munoz Chirinos, profesor la Departamentul de Stiinte Sociale si Politice de la Universidad del Pacifico din Lima. „De la mijlocul anilor 1990, a existat o criza de reprezentare in Peru: modelul de partid s-a prabusit si nu au mai fost construite altele, lasand doar structuri foarte flexibile configurate in jurul oamenilor”.
Acest context incurajeaza instabilitatea intr-o tara care are, in practica, un sistem de guvernare semiparlamentar. Doar cu 20% din congresmani se poate solicita presedinte o motiune de vacanta; cu 40%, acea propunere poate fi admisa si cu 66%, poate fi aprobata.
In mijlocul unei fragmentari extreme a sistemului politic —la ultimele alegeri au fost prezentate 25 de partide pentru alegerea celor 130 de parlamentari—, presedintii la putere sunt la indemana unei demiteri conform aliantelor care se formeaza in Congres, care este unicameral. Aceasta tensiune permanenta intre puterea executiva si cea legislativa a marcat pulsul politicii peruane in ultimii ani.
Ultimul dintre aceste capitole a inceput in 2019, cand Martin Vizcarra, care si-a asumat presedintia cu un an mai devreme, dupa inlaturarea lui Kuczynski, a decis, avand in vedere obstacolele puse in calea reformei Justitiei, sa dizolve Congresul si sa solicite alegeri parlamentare.
Fara o structura de partid care sa-l sustina, Vizcarra nu si-a prezentat candidati proprii. Acea decizie i-a anticipat soarta: inainte de motiunea de vacanta impotriva lui pentru „incapacitate morala permanenta” prezentata de membrii Parlamentului, doar 19 din cei 130 de congresmeni au votat pentru continuitatea lui Vizcarra pe 9 noiembrie.
Totusi, departe de apatia cu care o buna parte a peruvienilor experimentasera transferurile de putere in ultimii ani, demiterea a starnit proteste masive in strada. „In aceasta lupta cu Congresul, Vizcarra a fost cel care apara o agenda de reforme, atat in sistemul de Justitie, cat si in politica in general”, spune Munoz Chirinos.
„Demiterea sa a fost citita, deci, ca o lovitura institutionala care a presupus revenirea la o serie de probleme, un fel de contrareforma care urmarea sa beneficieze grupurile de interese implicate in unele reclamatii”. Potrivit unui sondaj al Institutului de Studii Peruviane (IEP), 83% din populatie considera ca congresmenii l-au indepartat pe Vizcarra pentru interese politice sau personale.
Aceste temeri s-au intensificat odata cu asumarea lui Manuel Merino, care era presedintele Congresului discreditat. Dupa ce si-a format cabinetul cu lideri conservatori si reprezentanti emblematici ai vechii caste politice, Merino a fost vazut de o mare parte a populatiei drept figura de profie a celor care au incercat sa opreasca schimbarile in curs de desfasurare in Peru.
Una dintre ele corespunde reformei invatamantului superior. Urmand modelul Chile, Peru a privatizat invatamantul superior la mijlocul anilor 1990. De atunci, universitatile cu scop profit fara standarde minime de calitate s-au inmultit fara reglementari de stat. Avand in vedere acest lucru, in ultimii ani au fost introduse modificari pentru a garanta inca o data calitatea predarii.
Cu toate acestea, sectoarele parlamentare care au preluat guvernarea dupa demiterea lui Vizcarra — multe dintre ele strans legate de companiile de invatamant negate de Superintendenta Nationala a Invatamantului Superior Universitar (Sunedu) — au sugerat sa se intoarca cu reformele.
Acest tip de manevre, la care s-a adaugat incercarea de inlaturare a Procurorului General al Statului si cenzura presei de stat pentru ca protestele sa nu fie difuzate, au impins mii de tineri in strada. Represiunea ordonata de guvernul Merino s-a incheiat cu moartea lui Inti Sotelo Camargo, in varsta de 24 de ani, si a lui Bryan Pintado Sanchez, in varsta de 22 de ani. Indignarea sociala in crestere fata de uciderea acestor doi tineri nu i-a lasat lui Merino de ales decat sa demisioneze imediat dupa sase zile. preluarea mandatului.
Dupa mai bine de 24 de ore in care Peru nu a avut presedinte, congresmenii l-au ales luni trecuta pe Francisco Sagasti, un legiuitor din Partidul Purple de centrist, grup care nu a sustinut demiterea lui Vizcarra in Congres. Cunoscut pentru vocatia sa de a ajunge la intelegeri, principalul obiectiv al Sagastiului este sa garanteze ca alegerile prezidentiale programate pentru 11 aprilie a anului viitor se desfasoara in timp util.
„Exista un pendul in Peru: din cabinetul superconservator al lui Merino, format din lideri cu o istorie de rasism si machism, trecem la altul al lui Sagasti, care a numit sef de cabinet o avocata feminista (Violeta Bermudez). si un ministru al Educatiei (Ricardo Cuenca) care a aparat intotdeauna reforma universitara”, spune analistul politic Jose Incio Coronado, de la Universitatea din Pittsburgh.
Cat de departe vor merge schimbarile?
Desi numirea lui Sagasti a calmat tensiunile pe termen scurt, cauzele fundamentale care au declansat reactia unei bune parti a societatii peruane raman. In acest cadru, intrebarea este cat de departe vor avansa schimbarile.
„Noul scenariu va genera un efect pe termen scurt: o buna parte a electoratului isi va defini votul pe 11 aprilie in functie de cine a fost pentru si cine a fost impotriva locului liber al lui Vizcarra”, spune Munoz Chirinos. „Cu toate acestea, este inca prea devreme pentru a sti daca aceste proteste cu o participare masiva a tinerilor vor declansa schimbari mai profunde pe termen mediu”.
Desi nu exista o agenda comuna perceputa in randul protestatarilor, apare un oarecare consens larg, cum ar fi necesitatea de a se indrepta catre o mai mare transparenta si reinnoire a politicii. La acestea se adauga un refuz evident de a da inapoi cu unele dintre reformele care sunt implementate, cum ar fi invatamantul superior. Cu toate acestea, procesul de schimbare peruan este inca departe de a dobandi o adancime similara cu cea din vecinul Chile, unde este in curs de elaborare a unei noi Constitutii.
In orice caz, a fost deschisa agenda subiectelor aflate in discutie in Peru. „Pe masura ce economia tarii a crescut, s-a presupus ca totul va veni de la sine”, spune Munoz Chirinos. „Dar, brusc, izbucnirea pandemiei a facut pe multi sa descopere deficitele severe ale statului, lucrurile care au incetat sa se mai faca pentru ca cresterea macroeconomica a fost privilegiata in acesti ani de boom”.
Desi intre 2000 si 2019 PIB-ul Peru a inregistrat o expansiune medie de 4,8% —una dintre cele mai mari rate din America Latina—, o mare parte din deficitele istorice ale tarii nu au fost inca eliminate. Una dintre ele este investitia scazuta in sanatate. Bugetul de stat este in jur de 3% din PIB, departe de cei 6% recomandati de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS).
Acest decalaj a devenit si mai evident dupa izbucnirea pandemiei. Dintre tarile cu peste un milion de locuitori, Peru are doar mai putine decese decat Belgia in raport cu populatia sa din intreaga lume. Multi dintre cei decedati nici macar nu au fost tratati in fata unui sistem de sanatate care s-a prabusit in perioada de varf de contagiune.
Rebeliunea generatiei Bicentenarului — asa cum ii numesc pe tinerii care au participat la proteste — promite sa marcheze o intrerupere in lunga inertie de uzura a sistemului politic din Peru. Potrivit unui sondaj IEP recent, 60% dintre tinerii cu varste intre 18 si 24 de ani au mult sau oarecum interes pentru politica, un salt de la 43% in februarie anul trecut.
„A existat o oboseala cu cinismul conducerii politice, dar marea problema este ca puterea Congresului ramane intacta: inca poate dezaproba numirea unui ministru, iar supapa de schimbare a presedintelui ramane deschisa”, spune Incio Coronado. „Nu m-ar mira sa se intample ceva in lunile dinaintea alegerilor si Congresul incearca sa dea o noua lovitura, desi este ceva nou pe scena: o generatie de tineri a demonstrat ca se pot intoarce in strada daca se intampla asta.”
