In cursul zilei de ieri, 10.06.2013, juratul Florin Dumitrescu din cadrul concursului culinar „Masterchef”, a devenit tatic. Sotia acestuia a nascut cu 2 zile inainte de termen o fetita minunata, care va purta numele de Ava Elisabeta.
„Trebuia să nască miercuri, dar astăzi am venit să facem un antibiotic şi ni s-a spus că ar fi mai bine să rămânem aici şi să ne întoarcem trei acasă. Aşa că m-a cam luat pe nepregătite, nu am apucat nici să mă bărbieresc. Am o fetiţă sănătoasă care seamănă cu mine perfect. Pe o scară de la 1 la 3000, sunt emoţionat de 3001.
A fost un moment foarte frumos când s-a născut. A venit pe lume plângând, iar eu am luat-o în braţe imediat şi a tăcut. A început să sughită şi atunci mi-au luat-o din braţe şi a început să plângă iar. Deci e bine, m-a recunoscut ca fiind taică-su.
Am ales numele pentru că Ava înseamnă «omul lui Dumnezeu», iar Elisabeta venea din familie, de la bunica mea, bunica Cristinei. Am zis că se potrivesc împreună, nouă ne-au plăcut foarte mult şi aşa a ajuns Ava Elisabeta. Sperăm să fie alegerea potrivită, vom vedea când va creşte cea mică”, a spus Florin Dumitrescu pentru PROtv.