In viata fiecarei femei vine un moment, acel moment in care singura relatie pe care o are de tinut in frau este cea cu singuratatea. Relatie care poate sa fie lamentabila sau care, din contra, aduce beneficiul de a trai numai pentru tine.
Moment in care cele mai multe femei devin dependente de job, altele devin preocupate de sufletul lor – de ceea ce reprezinta ele pentru ele insele, in primul rand, si apoi pentru societatea care le vrea puternice si destepte.
Indiferent in ce categorie sau subcategorie accepti sa traiesti, oamenii din jur (membrii familiei, prietenii) vor dori mereu sa te vada cuplata, sa te vada ”in randul lumii, mama”.
Pentru ca inca traim intr-o lume in care singuratatea este o boala, iar femeia singura o jumatate de adevar neinteles.
De fiecare data cand vei participa la un eveniment in familie (nunta, botez, zile de nastere) matusa casatorita de la 19 ani te va intreba – cu stupoarea cu care intreaba preotul de ce nu mergi duminica la biserica cand in club poti sta 6 ore in picioare – “cum se poate ca o fata asa de frumoasa si de isteata ca tine sa fie singura?” si dupa ce incerci sa bajbai cateva cuvinte pe care nici macar nu vrea sa le auda, va reveni cu intrebarea “deci, cand te mariti?”.
Prietenii, in schimb, iti vor spune transant ca ei, numai ei cunosc pe cel care iti va rapi inima, pe cel care ti se potriveste perfect, pe “Printul” din visele tale – un print modern, destept, haios, maleabil…
Dintre toti acesti oameni, se va gasi mereu cineva care sa faca posibila experienta unui blind date sau, in dulcele stil romanesc : esecul vs succesul unei “intalniri oarbe”, intalniri la o prima vedere.
Nu neg ca astfel de intalniri nu au farmecul lor, amestecat cu atatea incertitudini misterioase, cu emotii constructive si cu descoperiri fabuloase la sfarsitul zilei, cand ajungi acasa.
Doar ca nu-mi amintesc sa fi cunoscut pe cineva care sa fi “imtemeiat” o relatie in urma unui blind date si daca voi cunoasteti povesti care sa ma contrazica, va astept cu comentarii.
Asadar, nu stiu cum sunt altii, dar eu am avut, cu mici exceptii, numai intalniri la prima vedere destinate esecului garantat. Iar micile exceptii nu s-au materializat decat in ulterioare relatii de prietenie pentru ca descoperisem oameni exceptionali, dar cu care nu reusisem sa trec in spatiul nesigur al iubirii, al emotiei sexuale… Si cand spun “exceptionali” poate nu cuprinde, intru-totul, frumusetea caracterului lor.
Cat despre ratarile trecute in cartea cu amintiri de povestit nepotilor, nu le-as putea regreta niciodata. Sunt ratarile care m-au invatat sa fiu „eu” in orice moment al vietii, cu oricine ma intalnesc pentru ca „eu” este cel mai autentic rol pentru care am primit aplauze, celelalte m-au tradat intotdeauna.
Tot ele m-au invatat sa “inghit in sec” in fata unor grosolanii care m-au facut mai puternica, dar si sa ma amuz de spectacolul nepotrivirii dintre doi oameni nevinovati care isi cauta perechea.
Pentru ca un blind date iti poate pune in fata nu numai un pahar cu vin sau o ceasca cu ceai aromat, ci un barbat care incepe sa suspine dupa fosta lui partenera, timp in care fie fugi, fie ii acorzi un umar pe care sa planga, oricare decizie avand aerul celor luate intr-un mod dezinteresat.
Apoi, pe partea cealalta a mesei pot fi barbati care isi prezinta teoriile despre viata asa cum numai Hitler sau Musolini o puteau face. Sau poate te intalnesti chiar cu “cocalarul de mall”, care iti zice “baby” si apoi isi intinde parul cu putin scuipat.
Sunt si cei care iti dezvaluie de la prima intalnirie scopul si durata vizitei: pentru vesnicie, vor sa se casatoreasca si sa aiba copii frumosi, iar tu pari cat de cat o mama productiva. Atunci nici macar nu mai poti sa inventezi vreo scuza care sa iti justifici fuga pentru ca ramai pur si simplu fara glas.
“Numai, pana aici mi-a fost, trece timpul, nu mai pot sa fac copii. Oricum, daca esti prea emotional, esti inselat sau vine o zi cand nu te mai iubeste – mai bine sa faci totul cu ratiune”, auzi ca prin vis, un vis urat in care incepi sa te sufoci.
Insa, un blind date pentru care te aranjezi vreo 2 ore, fara pauza, te poate surprinde cu un tip simpatic care iti deschide usa la masina, iti va lua haina la intrare in restaurant, iti va spune cat de frumoasa esti in seara asta, dar care, dupa ce va asezati la masa, nu va mai avea nimic de spus, dar nimic. Pana cand contemplarea va deveni oboseala si nu vei mai putea sa iti maschezi cascatul.
De aceea, am renuntat sa mai accept propunerile prietenilor de a ma intalni cu “Printul modern al viselor mele”, despre care eu nu stiu nimic, iar ei totul. Mai mult, am refuzat sa ii caut eu pe protagonistii unei “intalniri oarbe”, nu din frica de esec sau de penibil, ci pentru ca viata mi-a aratat de atatea ori cum cele mai frumoase lucruri se intampla cand te astepti mai putin si tot cele mai mari iubiri apar atunci cand nu le cauti, cand nu esti aleasa si cand nu alegi.
