Nefropatia diabetica este un sindrom clinic caracterizat prin:

a) Microalbuminuria persistenta, reprezinta eliminarea urinara de proteine (>300 mg/zi sau 200 чg/min) la cel putin 2 determinari, intr-un interval de 3- 6 luni.

Microalbuminuria nu este detectabila prin mijloace conventionale ci se determina prin: metode radioimunologice, imunoturbidometrie si nefelometrie.

Pentru testare se poate folosi urina/ 24

ore sau o proba spontana din urina de dimineata/ din timpul vizitei medicale.

Calcularea raportului albumina /creatinina urinara ofera posibilitatea monitorizarii in ambulator a evolutiei eliminarii urinare de proteine.

Screeningul se face:

* La pacientul cu diabet zaharat tip 1

– dupa debutul pubertatii, anual

– la un an de la momentul diagnosticului, in special la cei cu control glicemic precar, ulterior anual.

Prevalenta microalbuminuriei la cei cu diabet zaharat tip 1 poate fi influentata de durata de evolutie a bolii, etnie, varsta.

* La pacientul cu diabet zaharat tip 2 – la momentul diagnosticului, ulterior anual. Se apreciaza ca la aproximativ 18 % dintre pacienti (in special la cei cu dezechilibru glicemic, lipidic si tensional) poate sa apara afectarea renala la un interval mai mic de 5 ani de la debutul diabetului.

Cand nu se efectueaza screeningul?

• Infectie urinara joasa

• Hematurie

• Afectiuni febrile acute

• Dezechilibru metabolic important

• Hipertensiune arteriala necontrolata

• Decompensare cardiaca

• Efort fizic intens

Rezultatele mai pot fi influentate de ingestia unor cantitati mari de lichid, ortostatismul prelungit.

b) Alterarea progresiva a ratei de filtrare glomerulara (RFG)

– in diabetul zaharat tip 1 RFG scade cu 1, 2ml / min/ luna iar in tipul 2 cu 0,5 ml /min /luna.

– pentru aprecierea ratei de filtrare glomerulare se foloseste de obicei cleareanc-ul la creatinina ( in pofida limitarilor sale). Parametrii luati in considerare sunt: valoarea creatininei serice, varsta, sexul, rasa, indicele masei corporale.

– rata de filtrare glomerulara poate fi influentata de gradul controlului metabolic.

c) Cresterea tensiunii arteriale

Ce trebuie sa retinem?

• Aparitia microalbuminuriei sugereaza ireversibilitatea leziunilor renale.

• Microalbuminuria – la pacientul cu diabet zaharat tip 1 reprezinta un marker independent de risc pentru aparitia retinopatiei proliferative si a hipertensiunii arteriale.

• De asemeni, eliminarea urinara de proteine este un factor de risc pentru morbiditatea si mortalitatea cardiovasculara.