De unde vine cuvantul abracadabra?

„Abracadabra” a fost intotdeauna folosita pentru a atrage spirite binevoitoare care protejeaza impotriva bolilor, in virtutea credintei curative ca anumite cuvinte magice au fost acordate in vremuri stravechi. Etimologia sa este incerta. Astfel, conform dictionarului Magic in the Ancient World (Ed. Aldebaran) provine din vechea expresie ebraica abreq ad habra , care inseamna „trimite focul tau la moarte”, desi alti autori sustin ca, desi originea sa este ebraica, sensul ei este Trinitatea care vine de la ab, tata, ruah, spirit si darar, cuvant.

Exista si cei care spun ca „ Abracadabra” a fost un idol din Siria care a vindecat anumite boli, repetandu-si numele de mai multe ori. Si in cele din urma, cei care afirma ca provine de la abraxas , cuvant care desemneaza printre gnostici cursul soarelui si il reprezinta pe Dumnezeu Atotputernic, si darar, al carui sens este un cuvant divin.

De-a lungul timpului, formula „Abracadabra” a ajuns sa fie folosita ca simbol cultural pentru vraji magice si a fost folosita in multe opere literare si filme. 

Desi astazi stim ca magia se refera la o „smecherie” sau inselaciune, cuvintele „conjurare” si „magie” nu au avut nicio semnificatie teatrala pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Descrierile afisarilor magice au fost inregistrate in Egipt inca din anul 2500 i.Hr. C. Astfel de povesti reflecta un amestec inevitabil de fapte si fantezie, o calitate pe care o impartasesc chiar si cu omologii lor mai moderni. Unul dintre principiile magiei – intr-adevar, unul folosit si exploatat de unii dintre cei mai buni practicanti ai sai – este ca spectatorii nu pot percepe corect efectele miraculoase la care au fost martori. Poate ca prestidurii au inteles intotdeauna ca atunci cand spectatorii sunt intr-o stare de mirare, capacitatea lor de a-si aminti cu acuratete este diminuata. Prin urmare, utilizarea psihologiei este una dintre tehnicile principale ale prestigiului, mai ales in practica distragerii atentiei, in care atentia spectatorului este indreptata catre un punct anume determinat de interpret. Cunoasterea principiilor stiintifice, implementarea unor dispozitive mecanice ingenioase si priceperea fizica impresionanta sunt, de asemenea, instrumente esentiale ale magicianului de succes. 

Desi exista mai multe referinte anterioare, literatura tiparita despre magie dateaza serios de la mijlocul secolului al XVI-lea si cuprinde mii de texte. Descrierile artei pot fi extrase din categorii literare larg divergente: respingeri ale vrajitoriei care considera necesara demascarea trucurilor magicienilor; carti secrete, care pot include nu numai retete de unguente, metale japoneze, medicamente si culori ale artistilor, ci si cateva efecte magice simple; literatura interlopa, care poate oferi explicatii ale manevrelor de inselaciune folosite de personajele picaresc; lucrari de hidraulica si optica, care discuta despre principiile stiintifice folosite de prestigiatori; lucrari de recreatii matematice; si carti de truc vandute in scopul predarii, Descoperirea vrajitoriei de  Reginald Scot  si Prima parte a inventiilor ingenioase si placute de Jean Prevost , ambele publicate in 1584, la Londra si, respectiv, la Lyon, sunt textele fundamentale despre magie.

Aceste descrieri timpurii reflecta spectacole de prestigiu care probabil au avut loc cu decenii sau chiar sute de ani inainte de a fi inregistrate, iar aceste carti ofera baza pentru o mare parte a jocului de joc care este inca in uz astazi.