Cand Aliatii au sarbatorit Ziua Victoriei in Europa (VE) pe 8 mai 1945, comandantul militar britanic Bernard Law Montgomery si-a avertizat trupele: „Am castigat razboiul german. Sa castigam acum pacea.”
Cu luni inainte de capitularea neconditionata a Germaniei in al Doilea Razboi Mondial, cele „Trei Mari” puteri aliate — Statele Unite, Marea Britanie si Uniunea Sovietica — s-au intalnit la Conferinta de la Ialta pentru a discuta despre viitorul Germaniei. Toti voiau sa evite repetarea a ceea ce s-a intamplat dupa Primul Razboi Mondial, cand un colaps economic postbelic in Germania a alimentat resentimentele nationaliste si ascensiunea Partidului Nazist.
Situatia din Germania dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial era ingrozitoare. Milioane de germani au ramas fara adapost in urma campaniilor de bombardamente ale Aliatilor care au distrus orase intregi. Si inca milioane de germani care traiau in Polonia si Prusia de Est au devenit refugiati cand Uniunea Sovietica i-a expulzat. Cu economia si guvernul german in ruina, Aliatii au ajuns la concluzia ca Germania trebuia ocupata dupa razboi pentru a asigura o tranzitie pasnica la un stat post-nazist.
Ceea ce Aliatii nu au intentionat, totusi, a fost ca solutia lor temporara de a organiza Germania in patru zone de ocupatie, fiecare administrata de o armata aliata diferita, sa duca in cele din urma la o Germania divizata.
„Abia in timp, pe masura ce Razboiul Rece a erodat increderea dintre Uniunea Sovietica si Aliatii Occidentali, aceste zone de ocupatie s-au unit in doua natiuni germane diferite”, spune Thomas Boghardt, istoric senior la Centrul de Istorie Militara a Armatei SUA.
Patru aliati, patru zone de ocupatie
Liderul sovietic Joseph Stalin, presedintele american Harry Truman si prim-ministrul britanic Winston Churchill stau impreuna inainte de a incepe sesiunile la Conferinta de la Potsdam din iulie 1945.
In iulie 1945, „Cei trei mari” s-au intalnit din nou la Conferinta de la Potsdam. La Yalta, Aliatii au convenit asupra unui cadru larg care includea demilitarizarea, democratizarea si denazificarea Germaniei. Odata cu incheierea oficiala a razboiului, era timpul sa initiem un plan de actiune „nuci si suruburi” pentru o ocupatie aliata a Germaniei.
In loc sa administreze si sa controleze Germania cot la cot, asa cum au facut Aliatii in Austria postbelica, la Potsdam a fost luata decizia de a imparti Germania in patru zone de ocupatie distincte, cate una pentru fiecare natiune aliata (inclusiv Franta). Britanicilor li s-a atribuit cadranul nord-vest, francezilor sud-vest, iar americanilor sud-est. Deoarece armata sovietica ocupa deja o mare parte din estul Germaniei, Uniunea Sovietica a fost pusa la conducerea cadranului de nord-est, care includea capitala Berlin.
Berlinul insusi a fost, de asemenea, subdivizat in patru cadrane, britanicii, francezii, sovieticii si americanii controland fiecare o zona diferita a capitalei, care era complet inconjurata de teritoriul ocupat de sovietici.
„La Conferinta de la Potsdam, ideea a fost ca o autoritate centrala numita Consiliul Aliat de Control sa emita directive comune care sa fie apoi executate la un nivel inferior de catre fiecare Aliat din zona lor de ocupatie”, spune Boghardt, autorul cartii Covert Legions: US Army . Inteligenta in Germania, 1944-1949 . „Totusi, diavolul era in detalii si, cu cat ocupatia a durat mai mult, a devenit clar ca acest lucru nu era functional.”
Diferente intre zonele sovietice si alte zone ocupate
De la inceput, sovieticii si-au condus zona de ocupatie foarte diferit fata de britanicii, francezii si americanii.
„Armata sovietica si civilii rusi au suferit teribil din cauza nazistilor in timpul razboiului”, spune Boghardt. „Asa ca, atunci cand a fost vorba de indeplinirea directivei comune de denazificare, de exemplu, ei nu numai ca au arestat oficiali nazisti, dar i-au considerat pe toti marii proprietari germani ca fiind nazisti. Asa ca si-au confiscat pamantul.”
Acelasi lucru a fost valabil si pentru directiva comuna de a stabili alegeri libere si democratice in fiecare zona de ocupatie. La suprafata, sovieticii au permis formarea de partide politice independente in zona lor, dar in curand au fortat toate partidele sa fuzioneze sub o „coalitie” comunista controlata de Moscova. Miscarea a fost puternic criticata de aliatii occidentali.
Dar cea mai mare ruptura intre Uniunea Sovietica si restul natiunilor ocupante s-a format in jurul problemei despagubirilor de razboi. Unul dintre motivele pentru care economia germana s-a prabusit dupa Primul Razboi Mondial a fost ca a trebuit sa plateasca miliarde de dolari in reparatii cerute de Tratatul de la Versailles. Britanicii, francezii si americanii au vrut sa evite aceasta greseala, dar Uniunea Sovietica, a carei economie a fost grav afectata de germani in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a vrut ca Germania sa plateasca.
A fost incheiat un acord prin care Uniunea Sovietica a fost de acord sa schimbe alimente cultivate in zona sa de ocupatie pentru reparatii in numerar si produse finite din fabricile germane din zonele de ocupatie de vest. Dar cand sovieticii nu au reusit sa tina pasul cu transporturile lor agricole, aliatii occidentali au intrerupt platile de reparatii.
Pana in 1946, tensiunile au escaladat si mai mult, deoarece fortele militare sovietice au ajutat la stabilirea regimurilor comuniste in Romania, Bulgaria, Iugoslavia si Albania. Intr-un discurs celebru, Winston Churchill, fostul prim-ministru britanic, a descris amenintarea comunismului sovietic ca pe o „cortina de fier” care coboara pe continentul european, semnaland inceputul Razboiului Rece. Orice sansa de cooperare intre fortele de ocupatie occidentale si sovietice se stingea rapid.
Tensiunile duc la blocada Berlinului
In timpul ocupatiei multinationale a Germaniei de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Uniunea Sovietica a blocat accesul feroviar, rutier si canal al Aliatilor Occidentali in sectoarele Berlinului aflate sub control occidental.
In 1947, Marea Britanie si Statele Unite au decis sa-si fuzioneze cele doua zone de ocupatie pentru a incuraja o mai buna cooperare economica intre regiuni. Noul teritoriu mare a fost numit „Bizonia” cu referire la cele doua zone care alcatuiau granitele sale.
Apoi, aliatii occidentali au facut lucrurile cu un pas mai departe, intensificand ajutorul economic pentru Bizonia si teritoriul ocupat francez cu numerar din Planul Marshall. De asemenea, au inlocuit moneda Germaniei, puternic umflata, Reichsmark, cu o noua si mai stabila marca germana. Toate aceste actiuni au fost intreprinse fara aprobarea sovietica.
Tensiunile au aparut cand aliatii occidentali au incercat sa circule noul marca germana la Berlin. Sovieticii au boicotat Consiliul Aliat de Control, iar cand Occidentul nu s-a inclinat in fata cererilor lor, Iosif Stalin a ordonat o blocare totala a Berlinului, situat la 100 de mile in interiorul teritoriului ocupat de sovietici.
„Berlinul este o insula din zona sovietica”, spune Boghardt. „Stalin a decis sa stranga aliatii din vest acolo unde erau cei mai vulnerabili. A intrerupt orice acces la Berlinul de Vest pe drum, tren si nava, dar nu pe calea aerului.”
Transportul aerian din Berlin rupe blocada
Un grup de copii germani sta deasupra daramurilor cladirilor, aplaudand un avion cargo american in timp ce zboara deasupra unei sectiuni de vest a Berlinului in ianuarie 1948.
Americanii, britanicii si francezii au raspuns cu Berlin Airlift, o campanie aeriana de luni de zile pentru a arunca alimente si combustibil in Berlinul de Vest, care in cele din urma a rupt blocada sovietica in 1949.
Mai tarziu in acelasi an, Franta si-a fuzionat oficial teritoriul ocupat cu Bizonia, creand Republica Federala Germania, sau ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Germania de Vest. In octombrie 1949, Uniunea Sovietica a raspuns prin infiintarea Republicii Democrate Germane, un stat comunist cunoscut sub numele de Germania de Est.
In 1952, Germania de Est a inceput sa controleze granita de vest pentru a opri zborul inginerilor, oamenilor de stiinta si medicilor catre Germania de Vest. Interesant este ca granita din Berlin nu era la fel de strans controlata.
„Timp de opt ani, a existat o lacuna”, spune Boghardt, „cand a fost foarte usor pentru oricine dorea sa fuga din Germania de Est sa faca acest lucru. Tot ce trebuia sa faci era sa te ridici intr-un metrou din Berlinul de Est si sa iesi in Berlinul de Vest.”
In noaptea de 12 august spre 13 august 1961, soldatii est-germani din Berlin au intins kilometri de sarma ghimpata care avea sa devina Zidul Berlinului, sigiland granita cu Germania de Vest pentru urmatorii 28 de ani.
