Am spune ca acestea sunt cele patru tipuri principale de figuri esentiale – actori, adica cel care realizeaza lucrarea sau productia, persoana care interrelationeaza munca cu cumparatorul-colectionar, fie el public sau privat, vanzatorul- cumparator, teoreticienii interpretarii acestei opere sau ai acestei arte, in general bazate pe teorii ale artei si esteticii, si, aici ar intra, in acelasi timp, o multitudine de sub-meserii sau sub-profesii in legatura cu arta. 

Muzeele sau fundatiile sau colectiile publice sau private, sau colectiile de zece piese de arta sau de cateva mii, am spune noi, care sunt „consecinte ale celor anterioare” adica le-am putea sintetiza sau deriva sau induce din „cumparator-dobanditor-container-colector” , fie ca este o persoana juridica privata, o societate colectiva sau pe actiuni, fie ca este publica sau institutionala, fie toate amestecurile si combinatiile dintre acestea…

Avand aceasta schema, am spune simpla, dar profunda, acum, poti include, atunci cand la orizont apare o entitate sau persoana, o poti centra acum in unele dintre aceste patru depozite etanse de interrelatie-comunicare.

Totul incepe, intr-un fel, pentru ca in lume exista sute de mii de autori plastici, adica produc milioane de opere de arta, de toate genurile si toate tendintele-estetica-isme-miscari-estetica. Si, pe de alta parte, cumparatorii, fie ca am spune, ai unei opere sau a unora, sau ai colectiilor intregi, sunt mult mai putini, poate, am crezut mereu, desi nu am facut calculul empiric, poate zece la suta din autorii. Pentru un milion de autori plastici, sa spunem ca cel mult sunt o suta de mii de cumparatori-colectionari. Chiar si, poate, inclusiv aici, cei care achizitioneaza doar mai putin de zece lucrari pentru peretii lor, chiar daca sunt cu criterii estetice inalte.

Sa nu ne pacalim, ce se intampla cu milionul de autori plastici, posibil existenti, acum in lume? Ce se intampla cu ei, cu productia pe care o desfasoara, sa ne imaginam, sa punem o figura, ca construiesc intre zece si o suta de opere de arta, de toate genurile, mici desene, picturi pe hartie, pictura pe panza, sculptura, gravuri , etc., in fiecare an?

Ce se intampla cu cele zece milioane de opere de arta care sunt realizate in fiecare an, sau mai bine zis, intre zece si o suta de milioane, daca nu sunt mai multe?  Ei bine, desi putini vor sa o spuna sau sa indice, pentru ca autorii plastici, ca fiind fiinte vii, dispar de pe harta istoriei terestre, iar lucrarile lor, oamenii lor sunt uitate, operele lor dispar. Evident, nu. in toate cazurile, dar daca am spune macar, in nouazeci si cinci la suta, din autori si lucrari din lume! Poate, zic o cifra aproximativa, pe care expertii ar face bine sa o evalueze si sa mediteze, sa o stabileasca si sa fie empiric precis…!

Ce se intampla, ca in acel conglomerat de piete primare si secundare, adica de vanzatori primari si licitatii, si in acea piata de cumparatori-colectionari-muzee-fundatii, si in acea piata de teoreticieni-esteti-critici-cronicari, ei bine, selecteaza, „nu numai nume si oameni de autori”, „repara si dau splendoare”, copiend motto-ul RAE, dar fixeaza lucrarile care vor avea importanta? Si restul nu?

Restul pot face expozitii mici sau mari, in sali de expozitie, in unele muzee, dar de ce nu au sprijinul vanzatorilor, nici al criticilor-interpreti, nici al marilor muzee, ei bine, memoria lor de nume devine incetosata in istoria umanitatii, nu numai artistica, ci experiential-experiential-existential?

Aceasta este realitatea, ca si religiile vedice, are loc un ciclu etern de constructie-distrugere. Fiecare generatie care ia nastere, de ani sau decenii, construieste opere de arta, iar in acelasi moment, aceeasi epoca-societate-cultura, sau urmatoarele, permite deteriorarea-distrugerea-anihilarea-pierderea unui mare procent din aceleasi opere de arta.

Poate ca acum, cu tehnologia teleinformatica, poate exista, cel putin sub forma de fotografie sau video, un numar mai mare de lucrari, cel putin in acele medii, desi nu si lucrarile fizice sau materiale. Ce trebuie facut sau ce ar trebui facut, ce permite tehnologia actuala sau ce permite moralitatea si echitatea corecta de astazi…? Ce mai putin cred ei Centrele documentare sau Arhivele sau Directoarele virtuale unde, in mod liber, fara exceptii, fara cernere, pot fi, online si virtuale si computerizate, un mic curriculum al fiecarui autor plastic, al fiecarui teritoriu sau regiune sau natiune, si un cateva sute sau zeci de fotografii ale operei sale. Si toate acestea sunt aplicabile tuturor artelor.

Cred ca, pentru un minim de dreptate morala, ce mai putin se poate oferi – unui autor, sute sau zeci de mii, care isi petrec toata viata arand un camp, sa nu uitam niciodata, majoritatea, cel mult, vinde si fiti platit cu o munca sau cinci sau zece in toata existenta ei.