Doua ore petrecute azi la Muzeul National de Istorie, cu ocazia lansarii volumului Generalul Nicolae Radescu. Profilul unui om de stat in imagini si documente, autori: Oana Ionel Demetriade si Alexandru Serbanescu.

Voluminoasa lucrare este o monografie in imagini a vietii si activitatii generalului Nicolae Radescu. Au fost folosite surse documentare si fotografii din arhive publice si private, din tara si din strainatate, majoritatea inedite, alaturi de marturii despre Unchiul Nicu ale nepotului de sora al generalului, Prof. univ. dr. Alexandru Serbanescu.

Decorat pentru fapte de eroism in Primul Razboi Mondial, adjutant al Regelui Ferdinand, indeplinind serviciul pe langa Regina Maria (din 1920), atașat militar al Romaniei la Londra, general de brigada, pentru ca in cele din urma sa demisioneze din armata in 1933 (avea 58 de ani). Adversar al regelui Carol al II-lea din cauza legaturii acestuia cu Elena Lupescu, apoi contestatar al deciziei lui Antonescu de a continua razboiul peste Nistru. In urma unei scrisori de protest la adresa lui Manfred von Killinger (reprezentantului Germaniei la București), e inchis in Lagarul de la Targu-Jiu.

La 6 dec. 1944, Regele Mihai l-a numit pe generalul Nicolae Radescu in funcția de prim-ministru al Romaniei. In ziua de 24 februarie 1945, in Bucuresti si in mai multe locuri din tara, s-au desfasurat manifestatii impotriva guvernului, conduse de ministrii comunisti. In aceeasi seara, gen. Radescu s-a adresat tarii, printr-un discurs transmis de postul national de radio, aratand adevarata situatie: incercarea de destabilizare a tarii.

La 28 februarie 1945, din cauza presiunilor trimisului Moscovei, Andrei I. Vașinski, generalul Nicolae Radescu iși prezinta demisia Regelui. Ii este fixat domiciliu obligatoriu in casa nepotului sau, Nicolae Șerbanescu, din Str. Clopotarii Vechi nr. 4 (existenta si astazi).

Pe 15 iunie reuseste sa fuga din tara, cu un avion, pilotat de Nicolae Spuza. Aterizeaza cu bine in Nicosia fiind “retinut” de englezi timp de 9 luni, impiedicandu-l astfel sa participe la Connferinta de Pace de la Paris, unde dorea sa sustina cauza Romaniei in fata ocupantului sovietic.

In cele din urma scapa si din Cipru si dupa alte aventuri ajunge la New York reușind sa infiinteze Comitetul Național Roman, cu sustinere finaciara de la Malaxa. Moare aici pe 16 mai 1953, ramasitele fiindu-i aduse in tara in 2000, fiind reinhumat cu onoruri militare, in prezenta presedintelui Constantinescu si a prim-ministrului Mugur Isarescu, alaturi de alti politicieni, membri ai familiei (intre care actorul Vlad Radescu, nepotul sau).

Iata cate motive pentru a fi interesati de aceasta personalitate a Romaniei, un destin fabulos, un caracter darz, o minte stralucita, patriot desavarsit.

Pretul cartii este de 70 lei.

PS. Nu suntem rude