Daca in plebiscitul care va avea loc pe 25 octombrie, in Chile, castiga varianta „Eu aprob” – a celor care vor sa schimbe actuala Constitutie din 1980, redactata in timpul unei dictaturi – una dintre problemele centrale pe care viitoarea conventie le va avea dezbaterea va fi sistemul de guvernare.
Chile, ca si restul Americii Latine, are o lunga traditie prezidentiala inspirata de Statele Unite ale Americii, din care tari precum Peru si Uruguay au inceput sa se indeparteze. „Dar niciunul din regiune nu are un asemenea sistem prezidential ca cel chilian. Poate Mexic, dar, deoarece este federal, exista mai multa distributie a puterii”, spune avocatul Ignacio Walker, coautor al cartii O noua constitutie pentru Chile si fost ministru de externe sub conducerea lui Ricardo Lagos (2002-2006). „Nu a sosit momentul sa supunem prezidentialismul chilian unui control critic?” intreaba Walker.
De cateva luni, avocatii constitutionali din Chile din toate sectoarele au participat la zeci de dezbateri publice si private despre continutul constitutional, in scenariul probabil ca optiunea de a-l schimba castiga. Potrivit ultimului sondaj Active din septembrie, optiunea pentru „Aprobare” ar fi in jur de 67%, cu o probabilitate de participare la vot de 53%. La discutie participa chiar si cei care apara actuala Constitutie, pentru ca se pregatesc pentru ceea ce ei considera a fi principala batalie: continutul textului care va guverna destinul tarii in urmatoarele decenii.
Urmarirea in justitie a sistemului prezidential din Chile nu este noua, dar s-a intensificat dupa revoltele in urma cu doar un an, din 18 octombrie 2019. „Declansarea sociala si pandemia ne-au aratat in fata ochilor criza hiper-prezidentialismului.” , spune Tomas Jordan, avocat si coordonator al procesului constitutional al celui de-al doilea guvern al lui Michelle Bachelet (2014-2018).
Pentru Miriam Henriquez, profesor de Drept Constitutional la Universitatea Alberto Hurtado, „daca se pune un diagnostic al conceptiei si functionarii regimului politic recent, se observa o serie de probleme care justifica introducerea unor schimbari in acest hiperprezidentialism”. Academicianul explica ca, in Chile, Presedintele Republicii concentreaza in mare masura puterea statului, spre deosebire de Congresul National, care are un rol legislativ si de supraveghere, dar nu are responsabilitatea institutionala de a guverna. „In acest fel, Congresul apare slabit in fata Guvernului. In plus, daca presedintele nu are majoritate parlamentara, asa cum se intampla in prezent, se genereaza o blocada institutionala care nu favorizeaza guvernabilitatea. Regimul asa cum este conceput nu permite nicio iesire din acest obstacol”, spune Henriquez.
O Constitutie „protejata” a cetatenilor
Potrivit lui Walker, „in Constitutia din 1980 a existat o partinire foarte contrara Parlamentului, partidelor si reprezentarii proportionale, iar figura presedintelui a fost intarita intr-o serie de chestiuni, tocmai pentru a lua puteri istorice din Parlament. ” Avocatul da cateva exemple: nu poate exista un proiect de lege de origine parlamentara privind negocierile colective, pentru ca ii corespunde presedintelui. La fel ca si numirea ambasadorilor, care nu trebuie ratificata de Senat. „Pinochet, in calitate de comandant sef si director suprem, dorea o constitutie pe care a definit-o drept „protejat si autoritar”. Protejat de cine? a cetateniei. Si autoritar datorita concentrarii puterii in Presedintele Republicii.
Jordan caracterizeaza sistemul actual drept „blocat si blocat intre Presedintele Republicii si Congres”. „Am ridicat acest lucru cand am prezentat proiectul textului nostru spre discutie in 2018 si un an mai tarziu, odata cu izbucnirea epidemiei, realitatea a aratat-o intr-un mod expansiv”, spune el despre cartea sa Criza hiper-prezidentialismului chilian si noua Constitutie: Schimbarea la regim? politician?, pe care a scris-o impreuna cu politologul Pamela Figueroa si economistul Nicolas Eyzaguirre.
In textul, care a fost publicat recent in Chile, autorii descriu bine ceea ce, in opinia lor, s-a intamplat cu designul institutional chilian, „in special in ceea ce priveste relatia dintre puterea executiva si puterea legislativa si functionarea efectiva a respectivei institutii intr-un context istoric, politic si social determinat de cea mai profunda criza a sistemului de partide”. Ei indica faptul ca istoria Chile „este o istorie a neintelegerii intre Executiv si Legislativ”.
Ei indica trecutul, dar in acelasi timp si prezentul, in special spre ceea ce s-a intamplat dupa revoltele de acum un an: presedintele Sebastian Pinera a fost ales in 2017 cu 54,3% si a intrat in al doilea mandat cu multe proiecte, dar cu un guvern prezidential cu minoritati in ambele camere ale Puterii Legislative. „Cu un Congres de conduceri individualiste si un cvorum ridicat pentru unele legi, il lasa in situatia de a fi nevoit sa-si compromita programul de guvernare, fiind nevoit sa-si concilieze legitimitatea electorala cu cea a Parlamentului”, subliniaza ei in carte. Pentru autori, „rezultatul unui guvern prezidential este consecinta programului sau filtrat prin sita Congresului, dar fara stimulente pentru colaborarea celui din urma cu primul”.
Jordan indica faptul ca cel mai grav lucru care a fost dezvaluit in ultimul an in Chile este „imposibilitatea de a sustine un guvern cu o minoritate in Congres” si pariaza pe indreptarea catre acea cautare a coincidentei intre Executiv si Legislativ si partidele puternice. „Daca nu, suntem condamnati la criza si ne sustinem doar in etica responsabilitatii politicienilor, nu in arhitectura constitutionala. Partide puternice si putine care sa aiba capacitatea de a negocia si de a construi majoritati”, indica avocatul constitutionalist.
Dar nu exista un consens cu privire la o eventuala inlocuire a sistemului prezidential. Pentru academicianul Sebastian Soto, avocat constitutional si consilier al La Moneda in aceste probleme, „criza actuala, mai mult decat o criza a regimului guvernamental, este o criza a politicii si, in principal, a politicii inradacinate in Congres”. In opinia sa, este in Parlament unde „politica si-a pierdut marginile si s-a emancipat de regulile sale”, ceea ce se vede in „abuzul” de instrumente precum acuzatiile constitutionale (procesele de demitere sau demitere): prezentate noua din martie. 2018. „Este un paradox ca un Congres la fel de slabit in prestigiul sau ca al nostru, pretinde mai multa putere”, adauga Soto.
Constitutionalistul este in favoarea corectarii unor defecte ale regimului guvernamental, dar in cadrul prezidentialismului. „Ar trebui sa gasim mecanisme de cooperare mai bune intre Congres si Presedintele Republicii, precum si modalitati de consolidare a aliantei dintre Guvern si partidul de guvernamant din Parlament. Ambele sunt probleme pe care ar trebui sa le abordeze eventuala noua Constitutie”, indica academicul de la Universitatea Catolica.
Soto indica faptul ca exista mai multe „motive bune” pentru a mentine prezidentialismul: din cauza traditiei sale politice din Chile, unde cetatenii cer solutii de la lideri; pentru ca presedintele da stabilitate exercitarii puterii si, printre altele, pentru ca „in societati atat de complexe, este necesara intarirea capacitatii guvernelor” si nu dezbinarea Executivului, precum sistemul semiprezidential francez, care este privit cu interes din alte sectoare. „In Chile exista un fel de vis despre acest nou mod de a face guvernare care este la moda printre unii intelectuali”, analizeaza constitutionalistul care o asculta pe La Moneda.
Diferitele pozitii nu sunt organizate de-a lungul axei stanga-dreapta: exista sustinatori ai ambelor sisteme pe tot spectrul politic. In timp ce Walker subliniaza beneficiile unui sistem parlamentar precum Spania sau Germania, Jordan este dedicat unui sistem prezidential parlamentar, un model pe care il explica pe larg in cartea sa impreuna cu Figueroa si Eyzaguirre. Henriquez, intre timp, este pentru „introducerea intr-un regim prezidential a anumitor institutii tipice regimului parlamentar”.
