Toata lumea stie ce e de vazut in Khajuraho: faimoasele temple cu sculpturi erotice. Ajungand aici pentru a doua oara, impreuna cu grupul Explore Travel, am stat sa ma intreb: cu ce ramai dupa ce vizitezi aceste monumente unice in lume? Idei pentru dormitor, amuzament, inspiratie estetica, lectii pentru viata?

In fotografia de mai sus ghidul luase o pauza pentru a ne explica ceva foarte interesant care se leaga de filosofia din spatele templelor. Atingerea perfectiunii umane este ca o ascensiune progresiva in forma de piramida, constituita din 4 aspecte ale vietii. De ce patru? In ideea de echilibru. Fiecare aspect e important si nu trebuie neglijat. 

1. Artha

Principalul obiectiv e obtinerea de prosperitate si bunastare materiala, asigurarea nevoilor fiziologice si de confort. Cand esti in aceasta etapa preocuparile principale sunt legate de supravietuire si confort/siguranta: sa fii sanatos, sa ai ce manca, masina, casa, venit stabil, etc.

2. Kama

Dupa ce nevoile de hrana, imbracaminte, adapost, etc sunt indeplinite, incepi sa te gandesti la satisfacerea dorintelor si a placerilor fizice, emotionale, mentale. Aceste dorinte si placeri pot lua orice forma, amploare si numar. De aceea, stadiul Kama, al dorintelor implinite sau neimplinite e furtunos, plin de suisuri si coborasuri, de satisfactie si nemultumire. 

3. Dharma 

 Dharma e o lege de functionare in univers, prin care totul este pastrat intr-o stare de coeziune, e acel ceva prin care orice lucru are un rost, fiecare bucatica e parte dintr-un intreg. Cand esti in acest stadiu al vietii te preocupa mai putin cu ce haine te imbraci, cum arati, intelegi ca nu ai venit pe lume doar pentru a acumula si a consuma. Acum te gandesti cum sa traiesti astfel incat sa lasi ceva in urma, te intrebi care e misiunea si rolul tau pe pamant. Vrei sa faci ceea ce e potrivit naturii tale, sa urmezi valorile morale, sa iti implinesti potentialul.

4. Moksha

Destinatia finala, la care putini ajung, inseamna eliberare de suferinta si implinire totala.

Ghidul a spus ca el e in stadiul Kama. Eu m-am regasit in Dharma insa cred ca inca sunt destul de infipta in Kama.

Templele din Khajuraho, 25 la numar, superbe din punct de vedere arhitectural, vorbesc despre Kama: pasiune, placere, senzualitate, dorinta. Dorinta te poate duce atat la extaz cat si la suferinta, te poate distruge sau ridica.

Complexul de temple arata foarte ingrijit, o adevarata oaza de verdeata. E parte din patrimonial UNESCO.

Mesajul de intampinare la intrarea oricarui templu sau loc sacru din India.

Gabi a descoperit ceva ce merita recomandat

Ioana s-a imprietenit cu elefanteii jucausi

Sculpturile urmatoare prezinta scene din viata de zi cu zi. Actiuni banale redate extraordinar.

Domnisoara care scrie o scrisoare

Domnisoara cu picioare lungi si fusta mini, facand dus

Servitoarea e mai mica de inaltime.

Machiajul, bijuteriile, servitoarea cu poseta

Scoaterea scorpionului din talpa

Barbatul foloseste maimuta pe post de smecherie pentru a atrage fata in bratele lui

Postura acrobatica

Ganesha – zeul intelepciunii si al depasirii obstacolelor

Vishnu si consoarta sa, completandu-se reciproc

Zei si demoni

In interior…

Leul – simbol al dinastiei Chandela, cea care a construit templele.

Se spune ca in acele vremuri baietii tineri traiau izolati de lume, in schituri, dupa legea hindusa „brahmacharia”. Templele si reprezentarile sculpturale ar fi fost construite pentru a servi drept pregatire pentru viata lumeasca a acestor tineri.